După numeroasele anunţuri pozitive, lucrările la Teatrul „Mihai Eminescu“ se amână din nou

Demararea lucrărilor de reabilitare a teatrului Mihai Eminescu se amână, deși contractul pentru lucrările de consolidare a fost semnat la jumătatea acestei luni.

 

„A fost depusă garanția de constructor și urmează să se asigure cu calitatea lucrărilor. Noi le-am transmis clar că, până nu se asigură așa cum spune legea, nu încep lucrările”, a spus primarul Cătălin Flutur.

Valoarea lucrărilor de consolidare este de 2,8 milioane de lei fără TVA.

 

Municipalitatea botoşăneană are la dispoziţie pentru reabilitarea şi modernizarea Teatrului „Mihai Eminescu” cinci milioane de euro, bani atraşi în actualul exerciţiu financiar european. Aceeaşi sumă a fost obţinută şi în exerciţiul financiar european 2007 – 2013 însă, la 31 decembrie 2015, când lucrările trebuiau finalizate, acestea ajunseseră la un stadiu de doar 20%. Consolidarea teatrului ar trebui să dureze șase luniâ, relatează Nord est.

 

Lucrările au început în vara anului 2014, însă au fost oprite după ce s-a constatat că sunt necesare lucrări suplimentare de consolidare, neincluse în proiectul iniţial. Situaţia nu a fost deblocată deoarece nimeni din primărie nu şi-a asumat costul suplimentar al lucrărilor. După revenirea lui Cătălin Flutur la conducerea primăriei, au fost reluate demersurile pentru o nouă finanţare europeană, noul contract de finanţare fiind semnat pe 25 octombrie 2018.


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store