Primăria Botoşani a eliberat săptămâna aceasta autorizaţia de spargere pentru o amplă intervenţie la sistemul de alimentare cu gaze naturale.
Investiţia finanţată de Delgaz Grid Târgu-Mureş presupune înlocuirea conductelor şi a branşamentelor pe strada Octav Onicescu, pe tronsonul delimitat de arterele Primăverii şi Împărat Traian.
„Practic, se vor înlocui conductele vechi, care au durata de funcţionare expirată şi pe care sunt multe avarii, cu conducte noi, din polietilenă, cu durata garantată de funcţionare de peste 50 de ani. Prin aceste înlocuiri de conducte, în aceste zone nu vom mai avea avarii la reţelele de gaz”,
Marian Murariu, viceprimar Botoşani.
Lucrările se desfăşoară pe trotuarul drept de pe amintita stradă, pe sensul de la Primăverii spre Împărat Traian.
La finalizare trotuarele şi celelalte zone în care s-a lucrat, vor fi readuse la forma iniţială, promit edilii.
Aceştia roagă botoşănenii să dea dovadă de înţelegere, dat fiind faptul că operaţiunile vor dura trei luni, mai ales că sunt efectuate în interesul lor.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL