Lucrări în ritm alert la Cornişa: DETALII de la constructor cu obiectivele

 

Odată finalizat, parcul de agrement Cornişa va constitui un punct de atracţie pentru întreaga Regiunea Nord Est dar şi pentru vecinii de peste hotare. Cu o valoare iniţială de aproximativ 20 de milioane de euro dar care a scăzut undeva la aproximativ 16 milioane de euro după adjudecarea lucrărilor, parcul de agrement ar urma să fie unul extrem de complex cu foarte multe obiective.

Vizitatorii ar urma să se bucure de această locaţie atât în anotimpul călduros cât şi în sezonul rece date fiind bazinele atât interioare cât şi exterioare sau centrele spa. Lucrările de pe şantier au fost demarate în prima fază mai ales pe partea de bazine. Va exista de asemenea şi un râu artificial pentru practicarea de sporturi specifice.
Pe partea de lucrări de rezistenţă vor începe de anul acesta pe partea de fundaţie, bazinele propriu zise se vor realiza anul viitor pentru că vremea nu ne mai permite acum să facem săpături şi turnări de betoane. Va fi şi spa şi râu artificial. Râul artificial va veni la capătul de lângă terenul armatei, acela este programat pentru anul viitor”, a declarat Valentin Săvulescu, managerul de la proiect de la Electro Alfa.
Pe lângă piscine sau râul artificial, în cadrul parcului de agrement Cornişa vor mai fi construite şi terenuri de sport, patinoar sau amfiteatru. „Vor fi bazine acoperite pentru copii, piscine pentru adulţi, topogane interioare, piscină olimpică exterioară pentru copii plus topogane exterioare. La interioare avem în program să lucrăm şi iarna pe zona de patinoar şi vestiare”, a mai spus Valentin Săvulescu.
[[banner]]
Acesta este şi obiectivul nostru, discutam adineauri să încerce să lucreze cât mai mult atât cât le permite vremea pentru ca în perioada iernii să intre pe lucrări de interior”, a completat şi primarul Ovidiu Portariuc. (G.E.)
CITEŞTE:
 Primarul în şantier– VEZI primele imagini cu bazine la Cornişa – FOTO&VIDEO