Lucian Trufin, vot la Vlăsinești alături de Doina Federovici și de alți lideri ai PSD: A fost o decizie ușoară - VIDEO

Candidatul PSD la Consiliul Județean Botoșani a votat astăzi la ora 15:00 la secția de votare din localitatea Vlăsinești.

 

Lucian Trufin a venit însoțit de președintele Consiliul Județean, Doina Federovici, de vicepreședintele CJ Dorin Birta, de deputatul PSD Alexandra Huțu și Dan Șlincu.

 

Imediat după ce și-a pus ștampila pe buletinele de vot acesta a declarat că a fost o decizie ușoară, alegând cu inima cei mai experimentați profesioniști.

 

„Astăzi mi-am reînnoit angajamentul de față de întregul județ Botoșani, alegând cei mai experimentați profesioniști din administrația publică. Am ales continuarea investițiilor demarate și accelerarea ritmului de dezvoltare, votând echipa cu cea mai înaltă expertiză și capacitate de implementare a proiectelor dorite de cetățeni.

 

A fost o decizie ușoară, pentru că am ales și cu inima, și cu mintea. Cunosc nevoile comunității locale și pe cele ale județului Botoșani, cunosc oamenii pe deplin motivați și competenți să răspundă așteptărilor, ba chiar să le depășească. Mai presus de toate, cunosc voința de fier a profesioniștilor pe care îi susțin și sunt convins că următorii patru ani vor aduce un plus major de bunăstare pentru toți botoșănenii.

 

Mergeți la vot! Alegeți înțelept, alegeți continuarea dezvoltării județului nostru!”

 

Vezi în materialul video de mai jos declarația integrală a candidatului pentru Consiliul Județean Botoșani.