LOVITURĂ pentru șoferii care deţin maşini cu volan pe dreapta: Decizie de ULTIMĂ ORĂ

Potrivit autorităților, lucrurile se vor schimba radical de la sfârșitul acestei luni.

 

Autovehiculele cu volan pe dreapta, din afara Uniunii Europene, nu vor mai putea fi înmatriculate în România de la sfârşitul acestei luni, asta după ce înmatriculările mașinilor cu volan pe dreapta au explodat.


 
Doar în 2015 şi 2016 s-au omologat puţin peste 11.000 de astfel de maşini.  În ultimele 17 luni, peste 39.000 de autoturisme de acest gen au fost înmatriculate în România.

 

Potrivit Capital, odată cu Art. II din Legea nr. 109/2018 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000, au fost actualizate unele prevederi tehnice privind emisiile poluante, mase şi dimensiuni, echiparea cu centuri de siguranţă, sistemul de încălzire şi au fost completate prevederile aplicabile autovehiculelor cu postul de conducere pe partea dreaptă provenite din alte state decât cele membre ale Uniunii Europene.

 

Directorul general al Registrului Auto Român ne-a explicat că noua modificare intră în vigoare la 15 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

„Dezbaterea privind aceste modificări s-a încheiat la sfârşitul lunii iulie. Noile modificări vizează maşinile cu volan pe dreapta. Odată cu aprobarea acestor modificări, maşinile care vor veni din afara Uniunii Europene, dacă au volan pe dreapta, nu primesc omologare”, a declarat George Dincă, directorul general al RAR, pentru sursa citată.

„Conform legii, după ieşirea Marii Britanii din UE, maşinile cu volan pe dreapta, înmatriculate în Marea Britanie, vor avea o perioada limitată pentru a circula pe teritoriul României. După intrarea în vigoare a legii conform căreia nu mai au dreptul să fie înmatriculate la noi maşinile non UE cu volan pe dreapta, autovehiculele cu volan pe partea dreaptă deja înmatriculate vor circula ca şi până acum pe teritoriul României. Doar în cazul în care posesorii acestora vor opera modificări asupra maşinilor, care presupun reomologarea, atunci vor fi nevoiţi să mute volanul de pe partea dreaptă pe partea stângă. Un exemplu ar fi înlocuirea motorului. Este o operaţiune care presupune reomolgarea la RAR. Orice modificare a autovehiculului se va face doar în service-uri autorizate RAR”, a explicat George Dincă pentru Capital.

 
download from google play download from apple store