LOVITURĂ pentru șoferi: Închisoare cu EXECUTARE dacă comit aceste infracțiuni

O nouă propunere îi vizează pe toți șoferii.

 

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, va propune ca în cazul şoferilor care conduc autoturisme fără permis sub influenţa băuturilor alcoolice şi comit infracţiunea de ucidere din culpă să nu mai poată fi acordată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.          

 

 

"Voi propune colegilor mei, senatori şi deputaţi, la începutul sesiunii parlamentare septembrie 2018, să modificăm articolul 192 din Codul penal referitor la uciderea din culpă, astfel încât, în situaţia săvârşirii acestei infracţiuni de către o persoană care conduce un autoturism fără a poseda permis de conducere sau sub influenţa băuturilor alcoolice, adică în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis, sau cu infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului, să nu mai poată fi acordată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere", a scris Cazanciuc pe Facebook.

 

 

 

El a constatat că există "o indignare a opiniei publice faţă de o asemenea abordare, considerată mult prea blândă în cazul curmării unor vieţi omeneşti de către o persoană care nu avea ce căuta pe şosele la volanul unui autoturism, fără permis de conducere ori în pragul unei come alcoolice".

 

Cazanciuc susţine că mai puţin de 10 articole din cele 445 ale Codului penal au ajuns să genereze zeci de mii de dosare penale în fiecare an, scrie EVZ.

 

 

"Fără a fi imposibil de diminuat, prima categorie de infracţiuni necesită o abordare dincolo de rolul preventiv al legii penale, începând cu educaţia, nivelul de trai şi înţelegerea complexităţii unor relaţii interumane într-o societate aflată între Orient şi Occident. Dincolo de social, însă, este dublarea numărului de infracţiuni rutiere de la un an la altul, care arată că toleranţa trebuie să aibă anumite limite. Putem să dăm vina pe starea proastă a infrastructurii rutiere - şi fiecare cetăţean român are tot dreptul să critice acest lucru, iar decidentul politic are obligaţia ca, până la realizarea marilor proiecte care îl vor face nemuritor, să reinventeze schimburile 2 şi 3 de lucru pentru a rezolva micile proiecte care pot îmbunătăţi vieţile de zi cu zi ale oamenilor", se arată în postarea senatorului.

 

 

El consideră că soluţia legislativă propusă va contribui la salvarea a sute de vieţi anual.

 

 

download from google play download from apple store