Lovitură în Jaful din decembrie : Se coace plecarea dosarului din Botoşani

 

Cu aproximativ două săptămâni înainte de data la care ar trebui să înceapă procesul privind tâlhăria din 28 decembrie lucrurile se precipită din nou în jurul acestui caz. Primul termen este fixat pentru data de 20 aprilie, însă nu există certitudinea că dosarul va fi soluţionat la Judecătoria Botoşani, aşa cum era programat. Ambele părţi ar pregăti strămutarea litigiului.

S-ar cam fi terminat magistraţii care se pot pronunţa în dosar
Avocaţii apărării pregătesc o cerere privind mutarea procesului într-un alt oraş. Motivul principal ar fi că toţi magistraţii de la secţia penală a Judecătoriei Botoşani ar fi judecat deja diverse solicitări în acest caz şi nu mai pot intra din nou în dosar. De altfel, aşa cum v-am mai informat, deja mai mulţi dintre judecători au depus cereri de abţinere. „Arătăm Judecătoriei că solicităm strămutarea şi separat se face o acţiune către Înalta Curte. Mai sunt şi motive procedurale. Aproape toţi judecătorii din secţia penală au motive de abţinere că ei au soluţionat în cursul urmăririi penale cereri ale Parchetului şi se presupune că au admis şi vinovăţia lor în principiu”, ne-a declarat Dinu Buceceanu, unul dintre avocaţii inculpaţilor. Acesta susţine că are informaţii precum şi că Parchetul ar intenţiona să solicite la rândul său strămutarea procesului ca urmare a mediatizării acestui caz. „Singura instituţie care a făcut publicitate în jurul acestui caz este Parchetul care acum cere strămutarea datorită publicităţii. N-am avut acces la dosar, se va cere în instanţă, de către procurorul de şedinţă”, a mai spus avocatul Dinu Buceceanu. Contactaţi, reprezentanţii instituţiei în cauză nu au confirmat declanşarea unei asemenea acţiuni. „Parchetul nu a formulat cerere de strămutare, deci oficial Parchetul nu a formulat cerere de strămutare”, ne-a spus procurorul Ciprian Mihai, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Acesta nu deţine însă informaţii dacă totuşi se pregăteşte o astfel e acţiune: „Nu este dosarul al mine şi nu cunosc”.
Cum fac din tâlhărit făptuitor
O altă surpriză este calitatea pe care tâlhăritul o are în acest dosar. Astfel, potrivit aceluiaşi avocat, Costel Jitariuc nu ar mai apărea ca parte civilă, cum a fost menţionat până acum, când s-au judecat diverse cereri ale Parchetului. "Mai este o poveste aici. Acum Jitariuc are calitatea de făptuitor pentru denunţ calomnios. Este o plângere penală înregistrată împotriva lui”, a afirmat Dinu Buceceanu. Mai exact, acesta susţine că victima tâlhăriei din 28 decembrie 2011 l-ar fi indicat eronat pe Marius Aroşiţei ca fiind şoferul uneia dintre maşinile folosite la evenimentele din apropierea Rompetrol. „Datorită recunoaşterii făcute de Jitariuc, Aroşiţei a fost arestat”, a spus avocatul. Aroşiţei ar fi participat indirect la tâlhărie, el fiind unul dintre cei nouă inculpaţi, numai că ar contesta faptul că a fost conducător auto în automobilul indicată de tâlhărit. El este acuzat de complicitate la tâlhărie constând în aceea că a sprijinit pe autorii infracțiunii la săvârșirea faptei şi se află în stare de libertate. „Nu am fost informat, nu m-a chemat nimeni să îmi spună aşa ceva. Să depună plângere”, a menţionat Costel Jitariuc. Acesta ar avea la rândul său pregătită o surpriză pentru Aroşiţei.
CITEŞTE ŞI:
 Jaful din decembrie: Gata ancheta, lotul Huţanu trimis în judecată – AFLĂ inculpaţii
 Jaful din decembrie: AFLĂ cine a ieşit din arest în week-end