Lovitură de teatru în termoficare, PSD-iştii pe cale să piardă CA-ul de la Modern Calor după un concurs... privat - LISTA membrilor

Organizarea concursului pentru ocuparea posturilor în consiliul de administraţie al SC Modern Calor SA de către o firmă privată pare să dea destule bătăi de cap PSD-iştilor.

 

Deşi deţin majoritatea în Consiliul Local Botoşani, unicul acţionar al societăţii de termoficare, social-democraţi ar putea ajunge din nou în situaţia de a fi minoritari în consiliul de administraţie. Şi aceasta pentru că în clasamentul rezultat după susţinerea examenului, din primii cinci clasaţi doar unul singur este recunoscut drept membru PSD.

Ordinea candidaţilor

Constantin Doru
Constantin Zărnescu
Simion Drelciuc
Lucian Mărgărit
Florin Sandu
Ciprian Nistor
Denisa Agapie
Dan Deleanu

 

Aceasta nu înseamnă însă că PSD-iştii nu mai au nici o şansă să controleze CA-ul de la SC Modern Calor SA. Potrivit legii, consilierii locali, care formează şi Adunarea Generală a Acţionarilor, au libertatea de a alege dintre toţi candidaţii ajunşi în această fază, inclusiv de a opta pentru unul cu o notă mai mică în detrimentul altuia cu punctaj superior. În acest fel ar putea totuşi să se regăsească între cei cinci membri ai viitorului CA şi social-democraţii care par să fi pierdut competiţia.


Consiliul Local Botoșani se întrunește chiar astăzi în ședință extraordinară pentru a acorda un mandat special consilierilor Ady Petrușcă și Gabriel Tănasă pentru a vota în AGA noii membri ai CA. Sunt primii patru menționați mai sus plus Dan Deleanu, care ar fi avansat în urma depunerii unei contestații.