Lovitură de teatru: Deputatul Şoptică a tăiat în Parlament drumul Staţiunii de Cercetare Popăuţi către CJ Botoşani

Proiectul de lege privind trecerea Staţiunii de Cercetare Popăuţi de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu Şişeşti” la Consiliul Judeţean Botoşani a picat în comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor. Paradoxal, artizanul respingerii proiectului a fost un vicepreşedinte al PNL Botoşani.

 


Eu te-am făcut, eu te omor în variantă agricolă parlamentară

Alături de deputaţii Verginel Gireadă şi Roxana Anuşcă şi de alţi şapte colegi din Parlament, Costel Şoptică a iniţiat în toamna anului trecut un proiect de lege privind transferul a peste 1.100 hectare de teren din domeniul public al statului şi din administrarea ASAS şi SCDCOC Popăuţi în domeniul public al judeţului şi administrarea CJ Botoşani. Proiectul de lege a ajuns astăzi pe ordinea zi a Camerei Deputaţilor şi, paradoxal, tocmai unul dintre cei care au întocmit proiectul, adică deputatul Costel Şoptică, a cerut colegilor să voteze împotrivă.
“Atunci chiar am fost lămurit că ar fi fost mult mai bine să treacă. Între timp, ştiţi că sunt şi profesor, am cercetat şi am realizat că nu pot participa la aşa ceva, o struţo-cămilă. Nu poţi să ai cercetarea la Bucureşti şi terenurile la Botoşani, ca să nu spun mai mult”, şi-a explicat Costel Şoptică atitudinea.

Ce bucuros e Ionică!

Vicepreşedintele PNL Botoşani a fost chiar raportor la acet proiect, iar poziţia sa a contat decisiv, colegii din comisia de agricultură votând în unanimitate pentru respingerea proiectului.
Toate acestea s-au petrecut în condiţiile în care preşedintele CJ şi al PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost unul dintre cei care a militat cel mai mult pentru ca Staţiunea de Cercetare Popăuţi să treacă la Consiliul Judeţean.
“Nu mi-am trădat partidul şi nici principiile liberale”, a spus Costel Şoptică, adăugând că, dimpotrivă, le-a apărat.
Vestea respingerii proiectului l-a bucurat teribil şi pe Ionică Nechifor, directorul de la Staţiunea de Cercetare Popăuţi, care a ţinut să mulţească parlamentarilor “pentru că au înţeles să respingă  proiectul de lege privind trecerea Staţiunii Popăuţi la Consiliul Judeţean”. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Roxana, Verginel şi Costel îi pregătesc un cadou gras, de milioane bune, şefului judeţului - DOCUMENT
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Ionică de la Popăuţi în pericol să piardă terenul Staţiunii în favoarea lui Ţurcanu: Sunt ameninţat de persoane cu influenţă