Lovitură de proporţii la municipiu: zeci de hotărâri, inclusiv cea de numire a noilor viceprimari, atacate de un avocat

La municipiu nu este linişte nici după ce social-democraţii au reuşit să îşi refacă majoritatea şi să îşi pună din nou viceprimarii doriţi. După ce liberalii au scos la iveală faptul că PP-DD-istul Cristinel Brumă a intrat în Consiliul Local Botoşani printr-o hotărâre la care s-au exprimat doar 11 voturi din 23, un avocat contestă zeci de alte acte adoptate de plenul municipal.

 


Toate hotărârile adoptate în trei şedinţe sunt contestate

Prim-vicepreşedintele PER Botoşani a depus joi la Primăria Botoşani o notificare prealabilă prin care solicită anularea a zeci de hotărâri adoptate de aleşi în şedinţele din 30 august, 19 septembrie şi 6 octombrie. Motivul? La toate aceste întruniri ale deliberativului local a luat parte şi totodată şi-a exercitat dreptul de vot, fie el pentru, împotrivă sau abţinere, fostul ecologist Gheorghe Iavorenciuc, care a fost exclus din partid. PER Botoşani a informat încă de pe 27 august, printr-o adresă depusă la CL Botoşani,Iavorenciuc a fost dat afară din partid şi a solicitat să se acţioneze în consecinţă, adică să se întocmească un proiect de hotărâre prin care să se ia act de încetarea mandatului acestuia.

Ar pica totul, de la PUD-uri la desemnarea noilor viceprimari

„Practic, în data de 30.08.2014, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Botoşani, trebuia să se fi adoptat o asemenea hotărâre, lucru care nu s-a întâmplat, deşi s-a solicitat aceasta (…). Consider că toate hotărârile Consiliului Local Botoşani enunţate mai sus sunt date fără respectarea legii şi sunt nule de drept prin aceea că la votul deliberativ a participat şi domnul Iavorenciuc Gheorghe, o persoană care nu mai avea calitatea de ales local", se arată în notificarea depusă la CL Botoşani.
Este vorba de nici mai mult, nici mai puţin de 46 de hotărâri, de la organigrama şi statul de funcţii la Filarmonica Botoşani şi rectificarea bugetului local până la aprobarea unor PUD-uri „pentru extindere anexă gospodărească” şi… desemnarea noilor viceprimari, Cosmin Andrei şi Marius Buliga.

Ia în calcul şi o plângere penală împotriva primarului

Dacă nu i se va da curs solicitării, prim-vicepreşedintele PER Botoşani va deschide o acţiune în instanţă de anulare a amintitelor hotărâri.
„Este ca şi cum votez eu sau tu sau oricare om de pe stradă în Consiliul Local. Aşa pot pleca 15 consilieri de la o şedinţă şi veni alţi 15 oameni şi să voteze în locul lor”, a declarat Marian Jurgiu pentru Botoşăneanul, explicând că Iavorenciuc nu îşi mai putea exercita dreptul de vot.
Ba mai mult, avocatul ia în calcul şi varianta depunerii unei plângeri penale pe numele primarului Ovidiu Portariuc fiindcă de aproape două luni edilul şef nu a pus în discuţia plenului municipal încetarea mandatului lui Gheorghe Iavorenciuc, aşa cum au cerut ecologiştii. Cel în cauză a contestat măsura excluderii la Curtea de Apel Suceava, după care s-a înscris în PDL. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 EXCLUSIV: Bombiţă politică la municipiu: Sunt ultimul om care se înscrie în PDL
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Andrei și Buliga OUT prin… Cristinel?! DOCUMENTUL de la Primărie care le zdruncină fotoliile