Locuri de muncă : O instituție caută inginer hidrolog - AFLĂ care

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad caută un inginer hidrolog pentru staţia din Botoşani. Instituţia va organiza în acest sens un concurs de selecţie pe 22 septembrie 2014, cu începere de la ora 10:00, la sediul ABA Prut-Bârlad din municipiul Iaşi, situat pe strada Th. Văscăuţeanu nr.10, scriu reporterii de la Bună Ziua Iași.

 

Absolvenți ai Facultății de Hidrotehnică

Pentru a fi eligibili, candidaţii trebuie să fi absolvit cursurile Facultăţii de Hidrotehnică, Geografie ori Construcţii Civile şi Industriale şi să aibă cunoştinţe de utilizare PC. Postul este pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, opt ore pe zi, 40 de ore pe săptămână. Durata perioadei de probă este de 80 zile calendaristice, se arată în anunţul ABA Prut-Bârlad. Dosarul de înscriere la concurs va conţine cerere de înscriere, curriculum vitae, adeverinţă medicală din care să rezulte aptitudinea candidatului pentru prestarea muncii de inginer/hidrolog, respectiv cazierul judiciar.

Concurs la Iași

De asemenea, candidaţii trebuie să depună la dosarul de candidatură acte doveditoare de studii în copie. Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul instituţiei ABA Prut-Bârlad din municipiul Iaşi până în data de 19 septembrie, la ora 10. Bibliografia aferentă concursului este publicată pe site-urile unităţii: www.apeprut.ro şi www.rowater.ro@daprut. Alte informaţii privind participarea şi desfăşurarea concursului se pot obţine de la Compartimentul Resurse Umane din cadrul instituţiei sau la numărul de telefon 0232.218.1920232.218.192 int. 212.
CITEȘTE:
 Hidrologii puşi de prefect să măsoare cotele apelor din judeţ