Locatarii din blocul cu explozia își iau lucruri din case însoțiți de jandarmi

În aceste momente, o parte dintre locatarii ce locuiesc în scara blocului unde a avut deflagrația, au permisiunea de a-și lua o parte din lucruri.

 

Ei intră în apartamente însoțiți de echipaje ale Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani.

 

”La lăsarea întunericului, locuințele vor fi sigilate. Din acel moment, 5 jandarmi și 2 polițiști locali vor asigura măsuri de ordine și pază la cele două intrări din scara afectată”,

Dan Izotov, purtător de cuvânt IJJ Botoșani

 

Nu se știe la acest moment care este momentul în care botoșănenii care locuiesc pe Primăverii se pot întoarce în locuințele lor.

 

O expertiză ce va fi efectuată în regim de urgență va arăta dacă se impune efectuarea unor lucrări de consolidare având în vedere că imobilul prezintă mai multe fisuri importante.

 

De asemenea, mai mulți pereți comuni s-au prăbușit la momentul exploziei și există riscul ca și la noapte să mai cadă și alții.

 

Cei care au pătruns în scara afectată spun că ușile tuturor celor 16 apartamente au fost distruse iar la apartamentele de deasupra celui în care a avut loc scurgerea de gaze, nici nu intră în discuții să locuiască cineva în viitorul apropiat.