Liviu Toma, în asentiment liberal: La fel ca și colegii PNL, fără a avea vreo înțelegere cu dlor...

Social democrații din plenul municipal nu contează pe votul viceprimarului Liviu Toma nici la această ședință.

 

Edilul a fost tranșant când a urcat pe scenă pentru a-și explica decizia.

 

„Legat de proiectul în cauză, punctul meu de vedere este în continuare că ar trebui să luăm o decizie dacă validăm sau nu validăm acea listă și apoi în funcție dacă o facem în sens pozitiv sau negativ, fiecare își va asuma votul pe care îl va da, abia după aia să venim pe ordinea de zi cu un proiect prin care să stabilim un CA provizoriu, pentru că din câte știu și eu, știți și dv. , deja există un CA provizoriu la Eltrans”,

Liviu Toma, viceprimar

 

Selecție care, spune Toma, nu a fost contestată de nimeni și a urmat etapele firești unui concurs. 

 

„Eu consider că trebuie să urmăm toți pașii legali pentru a debloca și pentru a avea continuitate în societatea Eltrans. Drept pentru care, la fel ca și colegii PNL, fără a avea vreo înțelegere cu dlor, nici eu nu voi participa la acest proiect de pe ordinea de zi”,

Liviu Toma, viceprimar

 

Procedura de vot este la acest moment în plină desfășurare.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store