Liturghie de hirotonire oficiată de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, la o biserică din municipiu - GALERIE FOTO

Sute de credincioşi botoşăneni au luat parte la acest eveniment important.

 

În Duminica Sfântului Ioan Scărarul, după un lung drum de pregătire, de studiu şi rugăciune, părintele Gabriel Leonte, unul dintre fiii preotului protopop Lucian Leonte a fost hirotonit întru diacon.

 

Liturghia de hirotonire întru această treaptă a fost oficiată la Biserica Vovidenia din Botoșani de Preasfințitul Episcop Calinic Botoșăneanul, avându-l alături în altar şi pe Arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier în Sectorul Educațional al Arhiepiscopiei Iașilor și mentor al părintelui diacon Gabriel Leonte. Din soborul de  diaconi și preoți care au slujit astăzi Sfânta Liturghie au făcut parte preotul Gheorghe Vizitiu și preotul Partenie Apostoaie, din parohia Vovidnia, dar și protopopul Lucian Leonte și preotul Constantin Leonte, tatăl și fratele părintelui diacon Gabriel. 

"Preoții și diaconii slujitori ai bisericii nu se nasc, se fac! Și prin punerea mâinilor PS Calinic Botoșăneanul, episcop Vicar al Arhiepiescopiei Iașilor, biserica s-a învrednicit să primească binecuvântarea slujirii, pentru a câta oară, plecând de la porunca Domnului nostru Iisus Hristos.  Ați spus "Vrednic este!" înaintea unui om care chiar vrednic este! Este un om de un calm și de o de ascultare, de o delicatețe sufletească și de o hărnicie ieșită din comun! Este produsul obștei Botoșanilor, pentru că din mijlocul dumneavoastră a venit la Iași pentru a sluji acolo alături de IPS mitropolit Teofan și o face cu competență și mai ales dăruire de sine. Îl rog pe Dumnezeu ca, primind acest dar al slujirii diaconești, slujirea lui administrativă să fie pătrunsă și de mai mult har și de mai mult dar din partea lui Dumnezeu! "a spus Ahim. Hrisostom Rădășanul.

Părintele diacon Gabriel este cășătorit și are un fiu. 

 

La eveniment au participat şi familia părintelui Protopop, rudele, prietenii şi sute de credincioși care au dorit să fie martori ai acestui moment important.  

"Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru prezența, aici a PS Calinic Botoșăneanul și pentru slujba deosebită pe care a oficiat-o! Slujba Arhierească este deosebită și ne simțim 
împliniți, mai ales că sunt 30 de ani de când prea Sfinția Sa vine la noi.  Am spus astăzi, pentru prima dată, cu lacrimi în ochi: "Sărut mâna, părinte Gabriel!" Mulțumim Sfinților părinți pentru bucuria pe care am strâns-o astăzi, la liturghia pe care am oficiat-o , și de la dumneavoastră...fără să știm că va avea loc și această bucurie personală a noastră și pentru care mulțumim Bunului Dumnezeu. " a spus, vizibil emoționat, părintele protopop Lucian Leonte.
 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store