Scârrrrrţţţ… uşa hotelului care muşcă din esplanadă la fiecare deschidere (sau închidere, după caz), face cu greu locul încă unui turist îndrăgostit de mare. “Uşa, uşa, vă rog, uşa!” se aude glasul aproape disperat al recepţionerei. Omul se opreşte, nu prea înţelege care-i faza, să intri sau să ieşi fără scârţâitul de rigoare e cam imposibil. Sau, mă rog, singura alternativă pentru venit-plecat e intratul/ieşitul pe geam şi la ce grimasă îţi face fata în pantaloni scurţi cu buricul la vedere de la recepţie, mai că iei în calcul şi o asemenea variantă. Dar nu, ea nu-i deranjată de zgomotul care-ţi zgârâie timpanele, ci de… curent.

Hotelurile, între scârţâituri şi picături

Litoralul românesc se învârte în mare parte în jurul scârţâitului. Cel puţin hotelurile… Scârţâie uşa de la intrare în hotel, scârţâie uşa de la cameră, scârţâie uşa de la baie, scârţâie şi aia de la balcon (care-l are…). Dacă nu scârţâie… picură. Picură robinetul, picură duşul… ăia care o tot trag cu picătura chinezească ar trebui să facă un sejur pe la Marea Neagră şi să cunoască “Picătura Litoralului”.
Litoralul românesc este ca o fostă femeie fatală trecută de prima şi chiar de a doua tinereţe, care acum, ajunsă pe la o vârstă la care colegele de generaţie încep să-şi crească nepoţii, se rujează şi fardează violent şi se comportă ca una de 25 de ani. Majoritatea hotelurilor sunt vechi, construite pe vremea comuniştilor, mobila este masivă, nu s-a mai băgat un ban în hotelurile astea de la revoluţie încoace, sunt într-un veritabil conflict cu timpurile actuale. Unele, nişte monstruozităţi cu zece sau mai multe etaje de prin „perle” precum Venus sau Olimp, care arată fix ca nişte blocuri turn de prin ce oraş vă trece prin cap, au fost părăsite de mult, arată ca nişte uriaşe fantome, mărturii ale unor vremuri de mult apuse.
Cele încă funcţionale nu duc însă lipsă de reguli şi îndemnuri care mai de care mai stupide. Cum închizi uşa îţi apare în faţa ochilor un „ATENŢIE!!!” cu şapte chestii pe care trebuie neapărat să le faci când intri, respectiv ieşi din cameră, de la „nu introduceţi în spaţiile de cazare materiale inflamabile sau urât mirositoare” la „nu aruncaţi resturile de ţigări în coşurile de hărţi”. Asta cu „urât mirositoare” este cea mai tare… la ce damf de stătut şi vechitură este în cameră.

De la balena în furou, la gogoaşa de o tonă

Înainte de apă, nisip, soare, bronz, plaja este locul în care se vinde şi se cumpără orice, iar totul este precedat de un original… „da poftim”. Adică „da poftim la gogoşi calde, cu ciocolată, gem de vişine şi brânză sărată”, „da poftim la tatuaje temporare, amintirea de la mare” (aici am o întrebare de bun simţ: dacă-s temporare, până la prima baie, cum mai joacă rol de amintire?), „da poftim la porumb, doi lei bucata”. Şi asta nu este tot… Pe plajă se vând „sosete” (aşa, cu „s”, nu cu „ş”), tricouri, pantaloni scurţi, „adidaşi” şi-un soi de furouri…
O tanti cu gabaritul mult depăşit  se pune pe probat. Imaginea aduce cu una horror, vânzătorul ambulant dă să-i spună că-i stă bine (na, omul tre’ să-şi vândă marfa), doi bărbaţi îşi dau amuzaţi ghionturi mai încolo, dar tanti de la categoria supergrea face tot felul de piruete, aşteaptă o confirmare de la barbată’său care abia se vede după dânsa. El săracu’ ce să-i mai zică, poate să-i spună că parcă-i o balenă cu furou peste costumul ud de baie? Ce privelişte… Se mai învârte femeia răpitoare de vreo două-trei ori şi decide că o prinde tare bine, aşa că marcă banul. Şi nu-i singura…
Doi paşi mai încolo un cuplu la vreo 50 de ani (50 de ani cam cât are fiecare, nu de viaţă în doi), sub care parcă tremură şi nisipul, începe să se dezbrace. Operaţiunea la care nu-i tocmai o plăcere să priveşti este brusc întreruptă de fata cu „da poftim la gogoşi…”. Tanti grăbeşte ritmul (unde eşti tu Joe Cocker?”) şi cu un glas piţigăiat, ca şi cum n-ar mai fi mâncat din primăvară, strigă „aiiiciiii, aiiiciiii”. Când ia gogoaşa e toată un zâmbet. Ce mare, ce soare, nimic nu se compară cu o gogoaşă. Şi ăsta nu-i decât începutul… Cuplul cotrobăieşte prin tot felul de punguţe şi se pune pe mâncat, încet, metodic, organizat… e trecută juma’ de oră de când oamenii au venit la plajă, totuşi, şi de când înfulecă fără încetare. La un moment dat se opresc, gata, de acu’ se apucă şi ei de plajă, o baie, chestii dintr-astea pentru care majoritatea oamenilor vin la mare. Ei da, se trag bine la umbră şi bagă somn…

Da poftim omule la banană

Pentru unii ca ei face scandal la portavoce un băieţaş care n-are clienţi pentru „banana supersonică Elodia”. „N-aţi venit la mare numai ca să dormiţi şi să mâncaţi seminţe. Mai lăsaţi ariciul din buzunar că nu veniţi în fiecare zi la mare”. Cere doritorilor de senzaţii tari să se alinieze în spatele lui, dar când întoarce capul e tot singur. Aşa că bagă miştouri: „hai la banană, vă ducem până în Bulgaria, până în Turcia, acolo unde hoţii nu fură, beţivii nu beau şi totu-i gratis”. Băieţasul, despre care mărturisesc că n-am reuşit să-mi dau seama dacă e aşa de negru de la atâta umblat prin soare sau de la… natură, schimbă tactica. „România Steaua, totdeauna Steaua, campionii din Ghencea… haideţi, suporterii Stelei sunt oameni inteligenţi, nu le este frică de o banană”. Câţiva zâmbesc cu satisfacţie de suporteri, alţii îl gratulează printre dinţi: „tu-ţi Steaua ta de echipă de comunişti, aţi distrus fotbalul din România”.
Dar le trece repede, când la mal îşi face în sfârşit apariţia o tânără topless care se luptă cu apa de pe o saltea. La ce femei cu… greutate văzuseră anterior parcă au păşit deja în altă dimensiune… într-una în care fata cu salteaua este susţinută în demersul ei topless de o mămică ce-şi freacă sânii cu cremă de parcă i-ar fi frică să nu-i piardă…

Bilete cu ţepe la "mega-spectacolul" verii

Nu sunt lăsate trei minute până la care timpanele să-ţi fie din nou zgâriate de unul care are să-ţi vândă ceva. Pleacă gogoaşa, vine porumbul, pleacă porumbul vin „sosetele”, pleacă şi astea vin nişte rome (să nu mă puneţi să le zic ţigănci că n-am bani de amendă dintr-aia de sute de milioane) ca să-ţi ghicească. Îşi freacă în mâini cărţile, iau şi o alură dintr-asta de serial Kassandra, dar nu-i nimeni curios să-şi vadă viitorul. Păi când prezentul înseamnă mare, nisip, soare, mai ai chef de viitor? Pleacă şi tănţile cu ghiocul, vine ăla cu spectacolul. Aşadar… „numai aici şi numai de la mine, vă mai puteţi procura bilele cu locuri şi rânduri rezervate (s-or fi vândut şi bilete fără locuri…?) la mega spectacolul de mâine seară”, după care începe să înşire tot soiul de manelişti, de la Salam la Vijelie, plus alţii dintr-ăia care fac miliarde pe an din spectacole, dar nu dau un leu la buget, în schimb mănâncă banii statului salariaţi fiind la tot felul de instituţii de pe la CeJe-uri, gen Rapsozi sau Centrul de Creaţie. Faza tare-i abia la final… „şi foarte important pentru dvs. : cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate renumitul interpret (aici toţi sunt renumiţi, extraordinari, fantastici, nici un adjectiv nu-i de prisos) Constantin Enceanu sponsorizează cu 50% preţul unui bilet, aşa că dvs. veţi plăti doar 15 lei”. Mărinimos domn' Enceanu ăsta, numai că spectacolul din urmă cu două zile costa 20 de lei, parcă 50% însemna totuşi 10 lei, nu? Aaaaa, şi am uitat, „îşi dau concursul inegalabilii comici Sulamita şi Vecinu’ Costel”. În urmă cu două zile „inegalabilii comici” erau Ţociu şi Palade, care nici n-au mai venit la spectacol, dar ce mai contează, tot inegalabili ţepuitori rămân.

Cum să cumperi de zece ori acelaşi buchet "artistic" de flori

Spectacolul în sine este o mostră de scurs banii de pe bieţii turişti români. O dată dau bani pe bilet, apoi, cum intră primul artist pe scenă, apare şi unul care agită CD-uri cu „ultimele melodii”. La un colţ de scenă sunt pregătite deja flori la 10 lei buchetul pentru artiştii care produc un playback de prost gust pe scenă. Asta bate cred orice record la nesimţire şi prostit publicul. „Florarul” n-are decât vreo 15 buchete într-o găleată, oamenii le cumpără, le dau, de exemplu, Mariei Dragomiroiu, care părăseşte scena cu ele în braţe, florarul se duce în culise, le ia de la cântăreaţă şi le bagă iar în găleată. Şi tot aşa, vreo două ore de „spectacol”, oamenii cumpără de cinci-zece ori aceleaşi flori, astfel încât spre finalul „mega show-ului” au staniolul mototolit, florile-s ofilite, miros cel mult a… ţeapă şi prostie. După ce au livrat florile Maria Dragomiroiu, Raoul şi ceilalţi se urcă în nişte „sărăcii” de Mercedes sau maşini de teren şi pleacă la prostit… ăăă, pardon, la încântat alţi români.

Săltăreaţa

Oricum, unii dintre cei prostiţi aici s-au distrat bine. Pe la mijlocul „super show-ului litoralului” au încins o horă de mai mare dragul şi, cum lui nenea Mâţu Stoian nu i-a sărit CD-ul, şi-au dus dansul până la capăt. Inclusiv o femeie la vreo 35 de ani spre care s-au cam îndreptat mai toate privirile… masculine. Dotată bine prin partea din faţă şi fără „accesorii” precum sutien, roşcata a sărit până ce a devenit principala atracţie a serii. Dovadă poate depune însuratul din stânga mea, care a condus-o cu privirea vreo trei ture de scenă, în timp ce îşi muşca sugestiv buza…

Sandra Brown umflă... "colace"

Odată terminat şi „mega show-ul” ăsta o iei spre minunata cameră în timp ce de la terase răsună iarăşi piesa „Bagă bani” cu Puya, Don Baxer şi Connect-R. Ăsta imnul litoralului frate’ nu ăla cu Măzărică în chiloţi. Centrul staţiunii e un soi de bazar, unde se continuă fidel politica de vânzări de pe stradă, singura diferenţă notabilă fiind că de aici poţi cumpăra inclusiv cărţi de… „Sandra Brown”. Asta nu înseamnă însă că „micii afacerişti” de pe aici sunt nişte oameni din cale afară de citiţi. Toţi discută despre business-uri, despre ţepe, euro, dolari, combinaţii, zici că eşti pe Wall Street frate, nu alta. Toţi sunt însă într-o luptă permanentă cu gramatica. Tanti care vinde guvizi te trimite la terasa din spate fiindcă „e locuri multe acolo”, la "WC pubulic"  treaba mică e „2 lei de persoane” şi, în general”, toţi lipesc şi umflă „colace”. 
… Offf, România, te… mănânc.
CITEŞTE ŞI:
REPORTAJ : Litoralul românesc în pielea goală
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
REPORTAJ : Turkiye Romena, de la topless la plajă îmbrăcată, de la Ataturk la Monica – GALERIE FOTO