Liliana dată afară cu tot cu cabinet : Stați liniștită d-nă, avem contract, vedeți-vă de treabă

Odată plecată din Partidul Poporului Dan Diaconescu (PP DD), deputatul Liliana Mincă ar urma să părăsească și spațiul din incinta sediului de la Botoșani unde și-a deschis cabinetul parlamentar.

 

Potrivit reprezentanților PP DD de la Botoșani despărțirea oficială ar urma să se producă cel mai probabil în prima parte a săptămânii în curs întrucât pentru închirierea spațiului nu a existat decât un acord verbal.
”Am hotărât ca acel birou să meargă în altă parte, de mâine se va închide raportul efectiv cu cabinetul parlamentar al d-nei Liliana Mincă. Am avut un dialog cu dumneaei, suntem prieteni, însă am decis ca acel birou să se mute și de mâine se va închide definitiv”, a declarat Cristian Andrioaei, prim-vicepreședinte PP DD Botoșani.
Afirmațiile liderului PP DD de la Botoșani sunt demontate de deputatul devenit independent care a declarat că atât timp cât există un contract valabil nu va părăsi spațiul unde-și are deschis cabinetul parlamentar.
”Nu am cum să-mi anuleze nici un cabinet parlamentar. Stați liniștită d-nă, noi avem un contract cu toate facturile la zi, este un joc al lor, vedeți-vă de treabă, nu vă faceți probleme că noi nu lucrăm cum lucrează ei, noi lucrăm pe contract, legal, la vedere”, a reacționat Liliana Mincă.
Liderii PP DD susțin că achită chirie către Consiliul Județean Botoșani de unde au închiriat spațiul și că înțelegerea verbală cu Liliana Mincă a fost valabilă doar un an de zile și a ajuns la final. (G.E.)
CITEȘTE:
Liliana Mincă dată afară din PP-DD! Conducerea de la Botoşani în aer
[[galerie-foto]]