Lidl dă LOVITURA: CE urmează să lanseze retailer-ul german

 Lidl o duce din ce în ce mai bine în România și se extinde periodic.

 

De data aceasta, oficialii companiei au anunțat că urmează să inaugureze la Reșița un nou magazin, care va avea și o stație de încărcare a mașinilor electrice.

 

”În procesul de construcţie s-au folosit soluţii şi tehnologii avansate, ce contribuie la reducerea amprentei energetice. De exemplu, clădirea beneficiază de un sistem de iluminat cu LED, controlat prin sistemul de management al clădirii şi senzori de prezenţă, precum şi un sistem de recuperare a căldurii din aerul viciat, integrat în instalaţia de ventilaţie”, reiese din datele companiei, potrivit Bugetul

 

Noul magazin are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1300 mp şi în jur de 150 de locuri de parcare. Lidl face parte din a grupul Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, fiind prezent în 30 de ţări din întreaga lume. În prezent operează aproximativ 10.500 de magazine şi peste 150 de centre logistice în 28 de ţări la nivel mondial.

 

Numărul total al angajaţilor este de aproximativ 260.000 de angajaţi, dintre care peste 5.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 225 de magazine şi 4 centre logistice.

 

 

download from google play download from apple store