Liderul sindical de la Urban Serv a ajuns un soi de director adjunct, Flutur: Este un pact…nu înțeleg…

Prezent în comandamentul de iarnă care s-a întrunit la Primărie, în sala de ședințe Mihai Eminescu, a fost și liderul sindical de la societatea Urban Serv, Cristian Sadovei.

 

El a preluat o parte din atribuțiile pe care le-a avut acolo Cezar Nicuță. Respectiv salubrizarea și activitatea de deszăpezire. Ceea ce înseamnă că poate coordona salariații care se ocupă de aceste activități.

 

Delegarea atribuțiilor de conducere către liderul sindical a fost o surpriză și pentru primar.

 

„Asta a fost o surpriză astăzi, pentru mine, să constat că liderul de sindicat a preluat atribuțiile directorului nu știu care. Nici nu mai știu ce fel de director este acolo, dacă e tehnic, dacă e de producție, adjunct. Poate știți dv., eu nu am mai înțeles ce se întâmplă acolo. Este un pact…nu înțeleg. Acum am aflat, că de asta i-am spus la un moment dat: dle director adjunct. În condițiile astea. Este incredibil ce se întâmplă”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Cel vizat, nu este de părere că ar fi vorba despre vreun conflict în condițiile în care, spune el, chiar astăzi a mai deschis trei procese împotriva conducerii.

 

„Păi cum credeți, dacă sunt sau nu echidistant, și astăzi am introdus trei procese împotriva conducerii. Să nu confundați mandatul cu contractul individual de muncă, cum e la mine. Eu nici nu voi putea să am un contract de mandat, ca lider de sindicat. Nu cred că intră în contradicție, astăzi dimineață am înregistrat trei procese”,

Cristian Sadovei, lider sindical Urban Serv

 

Cât despre remunerația pentru atribuțiile de conducere Cristian Sadovei a declarat că: „Banii la salariu care erau pentru mine, sunt 300 de lei. Dacă vi se pare mult…”

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store