Liderul AUR de la Botoșani, organizatorul unui protest împotriva vaccinului obligatoriu: Acțiunea o fac în calitate de cetățean și creștin

Duminică, 7 martie 2021 la Botoșani urmează să aibă loc o acțiune de protest ce este asumat de Alianța Părinților, structură care ființează la nivel național.

 

Un om simplu, de la țară

 

A fost programat a se desfășura de la ora 15:00 în Piața Revoluției iar scopul este acela de a se atrage atenția asupra „obligativității vaccinării și pașaportului Covid-19”. Organizatorul din acte care a făcut demersurile pentru a obține autorizarea protestului este Adrian Mascan.

 

Spune despre sine că este „un om simplu de la țară” care a fost implicat și în trecut în activități pentru protejarea familiei tradiționale. Așa a ajuns în Alianța Părinților.

 

 

„Sunt în Alianță de mai mult timp. Cred că e înființată din momentul referendumului pentru familie, eu atunci am fost implicat pentru strângerea de semnături la mine în comună. Am fost în Coaliția pentru Familie, și de atunci eu sunt în atenția și acțiunile lor, mai implicat și mai puțin implicat. Dar în momente de necesitate m-am implicat. Iar acum fiind o acțiune tot care privește familia și tot ce înseamnă societate românească m-am implicat împreună cu Alianța”,

Adrian Mascan, organizator protest

 

Estimează că mâine în Piața Revoluției ar putea fi prezente în jur de 100 de persoane, poate mai mulți sau poate mai puțini.

Mai ales că din experiențe mai vechi, în general oamenii sunt vocali pe Facebook, însă în realitate nu ies în stradă.

 

„Și vremea e destul de rece, câți o să fie...Ideea este ca mesajul va fi ca la centru, același mesaj, vrem ca această lege să nu fie trecută prin Parlament, asta ne dorim. Să nu fim obligați, această lege care vrea să treacă prin Parlament vrea să ne oblige să ne vaccinăm. Acest proiect de lege, a trecut de comisia de sănătate”,

Adrian Mascan, organizator protest

 

„Îmi este pusă în pericol libertatea de cetățean”

 

Botoșăneanul susține că este implicat în protest din postura de cetățean și nu în calitate de coordonator al AUR Botoșani.

 

„Sunt coordonator, dar acțiunea asta ca Alianță o fac în calitate de cetățean și de creștin. Nu are nicio legătură cu AUR. Pentru că AUR este o acțiune politică și inclusiv la centru liderii politici AUR o să meargă în calitate de creștini, de cetățeni. Că legea asta ne afectează ca și creștini nu ca politicieni. Dar prima dată mie îmi este pusă în pericol libertatea mea de cetățean. Și eu în viața asta, dacă am intrat în politică, nu trebuie să fiu politician de dimineață până-n seară. Sunt anumite situații în care pot fi cetățean, creștin sau politician”,

Adrian Mascan, organizator protest

 

 

Potrivit paginii Alianței Părinților, proiectul Legii privind vaccinarea persoanelor în România (PLx 399/2017 din Camera Deputaților) conţine prevederea obligativităţii vaccinării pentru întreaga populație.

Oricine verifică textul legii va constata că articolele 6, 13, 16, 68, 71 (și nu numai) prevăd obligativitatea vaccinării pentru copii și pentru adulţi (cu oricâte vaccinuri și ori de câte ori ar decide statul), precum și amenzi uriașe în caz de refuz.

 

Deci, este dincolo de orice îndoială faptul că acest proiect de lege, dacă ar fi adoptat în forma actuală, ar introduce de jure și de facto obligativitatea vaccinării în România.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store