Liderii taximetriștilor luați la întrebări de prefect: Nu suntem violenți / Nu sunt împotriva dv! „Prostii” dezvăluite din culise – VIDEO

După protestul care a avut loc în ultima decadă a lunii iunie împotriva transportului alternativ, taximetriștii au cerut o întrevedere cu prefectul.

 

Taximetriștii față în față cu prefectul

 

Iar asta având în vedere că Sorin Cornilă este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Discuțiile au avut loc luni, 3 iulie 2023 în sala Ștefan Luchian a Prefecturii, reprezentanții taximetriștilor fiind primiți de prefectul Sorin Cornilă și Cătălina Acatrinei, directorul Cancelariei.  

 

Prefectul a dorit să afle care sunt exact nemulțumirile taximetriștilor de la Botoșani și de ce anume îi deranjează prezența companiilor private cu același obiect de activitate, în condițiile în care piața în general este una concurențială.

 

„Noi am dat curs acelui protest din voința taximetriștilor din Botoșani vizavi de transportul alternativ. Nu avem treabă cu nimeni, nu suntem violenți dar acest transport alternativ noi considerăm că este creat absolut artificial. Nici nu se poate numi alternativ, că alternativ faci un transport cu orice mijloc de transport mai puțin taxi-ul, dacă este alternativ. Ei fac o taximetrie mascată, același obiect al muncii cu un client potențial al nostru, dar în alte condiții”,

Iulian Bauer, președinte Camera Taximetriștilor

 

Moare capra vecinului?

 

Ca răspuns la întrebările prefectului, taximetriștii susțin că nu doresc dispariția celorlalte firme de pe piață, ci o legiferare unitară pentru toți operatorii care efectuează transport de persoane.

Adică, atât obligațiile cât și beneficiile să fie corelate pentru toți operatorii, începând de la dinamica tarifelor, până la taxele și impozitele achitate către stat.

 

Tacimetriștii au transmis o listă de revendicări și o expunere de motive care să ajungă la Guvern.

 

 

„Am vrut să înțeleg punctul dv. de vedere vizavi de transportul acesta alternativ și ce vă doriți dv. efectiv, adică să fie oprit transportul alternativ sau vreți să vă ușureze dv. activitatea dv. de taximetrie? Că știți cum e cu capra vecinului? OK, se întâmplă dar dv. ar trebui să militați pentru ușurarea activității din spatele taximetriei”,

Sorin Cornilă, prefect

 

Prefectul le-a promis că a transmis deja revendicările către Secretariatul General al Guvernului și a cerut să înțeleagă de ce se dorește abrogarea normativului după care funcționează transportul alternativ:

 

„Dv. puteți pleca cu discuția invers, vorbiți de ceea ce vă doriți dv. pentru dv. Să nu credeți că eu sunt împotriva dv., Doamne ferește...”

 

Dezvăluiri din culisele transportului alternativ

 

Un fost angajat al companiei care are activitate și în Botoșani, a explicat că practic în această situație este vorba despre două activități identice reglementate legi diferite, favorizat fiind transportul alternativ, nu taximetriștii.

 

Culmea, în condițiile în care transportul alternativ ar fi de fapt o formă mascată pentru evaziune fiscală și muncă la negru.

 

„Ei vin cu niște situații în care pot face foarte ușor, după cum deja a început să se vadă atât la nivel național cât și la nivel european de fraude foarte mari. Nu cred că s-a auzit ca firmă din Iași să se ajungă cu fraude de 600.000 de euro. Eu am lucrat pentru o scurtă perioadă de timp, colegii știu ca manager de flotă la Bolt și am învățat că acolo dacă vrei să reziști ori faci prostii, ori te retragi. Pentru că sunt multe situații în care trebuie să faci multe compromisuri”,

 

Fostul șef de flotă la o companie de transport alternativ a dat asigurări că va depune un memoriu la Prefectură cu toate neregulile din respectiva firmă, în vederea sesizării celor de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice dar și a celor de la Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Iar asta după ce, companiile de transport alternativ ar utiliza șoferi fără carte de muncă, dar activi în calitate de „asociați” în baza unor contracte de comodat. Iar plata curselor, putând fi eludată prin anulări din aplicație și contact direct între client și șofer.

 

Discuțiile pe larg, în materialul video de mai jos: