Lidera romilor bate iar câmpii, data asta cu planurile de la CJ

Consilierul pe probleme de romi al Instituției Prefectului, Semiramida Bălan a criticat două instituții importante de la Botoșani care nu ar fi transmis un plan de măsuri pentru incluziunea cetățenilor romi, către Prefectura Botoșani.

 

Criticile au fost lansate în grupul de lucru mixt organizat luni, 18 ianuarie în sala mare a Palatului Administrativ. Semiramida Bălan a lăudat o serie de primării, printre care și cea a municipiului Botoșani și a avut cuvinte negative la adresa altora, printre care și Consiliul Județean sau Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).
În cazul Direcției Copilului situația a fost tranșată imediat de o angajată a acestei instituții care i-a replicat Semiramidei Bălan că respectivul plan a fost deja transmis încă din luna noiembrie.
În cazul Consiliului Județean, replica a venit câteva ore mai târziu, după o amănunțită căutare în baza de date.
”Trebuie să primim o solicitare ca să putem da un răspuns. Am căutat în baza de date toate intrările de la grupul mixt de acțiune locală ca să vedem dacă ni s-a transmis vreo solicitare pentru planul respectiv. Nu ne-a făcut nici o solicitare, noi nu putem o propunere, sau să visăm noi la acel plan de măsuri, în condițiile în care ei nu ne-au solicitat lucrul acesta” a răspuns Emilian Ivasciuc, consilier în cadrul cabinetului președintelui CJ.
El a mai spus că în cazul Direcției Copilului, răspunsul a venit ca urmare a unei solicitări ce a fost transmisă de Prefectură. Mai mult, reprezentanților CJ, declarația Semiramidei Bălan  li s-a părut tendențioasă.
Putem considera că este un lucru rău voitor având în vedere că în aceeași frază sunt citate două instituții, Primăria și Consiliul Județean, Primăria da, Consiliul Județean, nu. CJ dădea, a dat tot timpul dar acum nu ni s-a solicitat și dacă nu ni s-a solicitat nimic, nu avem cum să dăm nimic”, a mai arătat Emilian Ivasciuc. (G.E.)
Iată ce a spus Semiramida Bălan: Consiliul Județean și Direcția Copilului atacate de reprezentanții romilor