Lidera ALDE, vot cu finuța, sora și o mulțime de colegi: România să fie o țară de mâna întâiGALERIE FOTO

Dacă pretendentul de la Botoșani al Alianței Liberalilor și Democraților la un mandat de europarlamentar a votat singur, lidera organizației județene a venit la urne însoțită de rude și de colegii din conducerea filialei.

 

Liliana Mincă și-a exercitat dreptul constituțional pe lista specială de la secția 62 amenajată la Colegiul Național AT Laurian.


A făcut-o de mână cu Eliana, finuța ei și alături de Livioara, sora sa și de mai mulți membri ai Biroului Politic Teritorial.


”Astăzi, împreună cu colegii mei din Biroul Politic Teritorial Botoșani am votat pentru o Românie puternică într-o Europă unită. Asta îmi doresc eu de la parlamentarii noștri, de la parlamentarii ALDE care vor ajunge în Parlamentul European: să lupte pentru o Românie puternică, în primul rând, într-o Europă unită, să lupte pentru acești copii minunați, pentru alocațiile lor, pentru pensionari, pentru fermieri, pentru ca România să fie o țară de mâna întâi, nu o țară de mâna a doua”,


Liliana Mincă, președinte ALDE Botoșani.


Nu a votat și la referendum.

 

A precizat totodată că s-a deplasat la urne însoțită de mai mulți colegi fiindcă ALDE Botoșani este un partid consolidat, cu medici, economiști, juriști.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store