Votul dat de consilierii judeţeni cu privire la măsura de comasare a spitalelor botoşăneni a stârnit patimă în rândul liderilor sindicali din sănătate, care au criticat decizia aleşilor de a menţine unităţile sanitare aşa cum sunt şi în prezent. „Vreau să spun două cuvinte despre ceea ce am văzut în sală. Nu am crezut vreodată că într-o şedinţă de CJ să participe marea parte a consilierilor fără să citească legea. Habar nu au ce au făcut acolo. Au făcut un material la USL, care e totul pe lângă lege. Nu au respectat absolut nimic. Consilierii astăzi aveau ocazia să facă organizare sanitară, să aşeze spitalele pe grade, pe specialităţi, pe ce vroiau dumnealor, nu au făcut nimic, s-au certat, au încercat să ne lămurească pe noi cum că legea le dă voie la nu ştiu ce”, a afirmat Octavian Dumitru, liderul Sanitas care şi-a continuat tirada cu un atac şi asupra vicepreşedintelui CJ: „Mă mir că d.lui Aroşoaie nu i-a fost ruşine să prezinte”.
Liderul sindical a mai spus că, după ce se va consulta cu membrii de sindicat, cel mai probabil va da startul unor noi acţiuni de protest. „De acum ce să facem, o să strângem rândurile, o să stăm din nou de vorbă cu colegii, eu o să încerc să le spun să le fie ruşine la cei care au făcut ce au făcut astăzi, pe urmă o să văd, cred că vom mai protesta. Deja colegii noştri astăzi s-au convins de ceea ce se întâmplă aici, cum se iau hotărârile la nivelul CJ, cine ia hotărârile CJ, este foarte trist, nici nu ştiu ce să vă mai spun, aproape că am rămas fără cuvinte”, a încheiat liderul sindical. (G.E.)