Spitalul Județean Mavromati Botoșani este într-un plin proces de testare a unor produse dezinfectante.
Medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al unității spitalicești a afirmat că a fost organizată o licitație ce s-a desfășurat pe mai multe etape și la care au participat trei firme de profil.
”Licitația s-a desfășurat în trei etape din cauza faptului că s-au prezentat și unele dezinfectante necorespunzătoare. Noi am testat toate dezinfectantele înainte de a le accepta”, a spus medicul Ștefan Bercea.
Cadrul medical a decalart că o firmă de dezinfectante care s-a prezentat săptămâna trecută la licitația de achiziție nu a fost corespunzătoare. Motivul? Soluția testată nu adera complet la suprafața tegumentară.
”Medicii s-au plâns de calitatea proastă a Betadinei, motiv pentru care am repetat licitația pentru Betadină. În acest moment s-au prezentat trei firme, unul dintre produse, la fel, nu corespunde. Are aceleași proprietăți proaste ca și ale dezinfectantului testat săptămâna trecută. Sperăm ca până la sfârșitul săptămânii să asigurăm necesarul de dezinfectanți în spital„
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati
Purtătorul de cuvânt al spitalului a mai afirmat: ”Avem asigurat pentru dezinfecția igienică a mâinilor, pentru prelucrarea instrumentarului, pentru sterilizarea instrumentarului. Urmează săptămâna aceasta să rezolvăm și problema cu dezinfecția suprafețelor ”.
(Ș.V.)
CITEȘTE: Pe banii prietenilor! CE s-a întâmplat la Spitalul Județean după ce s-a renunțat la Hexi Pharma