Licean botoşănean şef peste elevii din toată ţara

 

Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Botoşani, Florin Gavril face parte din structura de conducere a acestei organizaţii la nivel naţional. Asta în urma unei întâlniri care a avut loc în perioada 7 – 10 februarie la Galaţi unde, reprezentanţi ai elevilor din toată ţara au fost prezenţi pentru a-şi alege liderii.

De la Botoşani au fost prezenţi la întrunirea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE) membrii care fac parte din conducerea structurii la nivel judeţean, respectiv Florin Gavril, preşedinte CJE, Elisabeta Ifrim prim-vicepreşedinte, Andra Diana Ciobanu secretar precum şi Mihaela Gabriela Ţăranu, profesor coordonator. În acest an evenimentul a fost organizat la Galaţi scopul acestuia fiind de a fi desemnaţi tinerii care se vor afla la conducerea consiliului la nivel de ţară cu o participare de peste 200 de elevi. „Scopul întâlnirii a fost, în primul rând, alegerea noului Președinte al Consiliului Național al Elevilor și alegerea celor doi Secretari Executivi, precum și întocmirea strategiei de dezvoltare instituțională a consiliului pentru mandatul 2013. Astfel, se reconfirmă faptul că Adunarea Generală a CNE este, în adevăratul sens al cuvântului, piatra de temelie a fiecărui mandat și un mod bun de a socializa, de a împărtăși idei și exemple de bună practică”, se arată într-un comunicat de presă emis de CJE. Invitaţi de onoare la întâlnirea elevilor din ţară au fost doi oficiali ministeriali, respectiv Remus Pricopie, ministrul educaţiei şi Dan Nica, ministru pentru societatea informaţională.
CITEŞTE:
 Elevii din Botoșani în plină campanie electorală : Descoperă liderul din tine!