Liberalii îşi fac campanie prin SMS

 

Partidul Naţional Liberal continuă campania electorală şi în ziua alegerilor. De la primele ore ale dimineţii aceştia au început să trimită mesaje telefonice prin care îi îndeamnă pe botoşăneni să îl voteze pe Crin Antonescu. Asemenea altor scrutinuri şi de această dată „recomandarea” este făcută în versuri. Unul dintre numerele de pe care s-au trimis SMS-uri aparţine liberalului Gheorghe Ciubotaru, fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Redăm mai jos două exemple de astfel de mesaje telefonice :

telefon (Medium)„Şi aşa cum prevesteşte

Enigmaticul Oprescu

Crinu-i floarea care creşte

Pe mormîntul lui Băsescu”

„Din toate florile din lume

Voi doar pe «Crin» să îl votaţi

Să-l ajutăm să scape ţara de hoţi, de vînzători rataţi

Ieşim cu toţii să votăm şi ţeapă să le dăm”