Liberalii îşi bagă om „la dublu” în locul lui Iliuţă – DOCUMENT

 

Viorel Iliuţă va fi înlocuit „la dublu” joi 29 august 2013 în şedinţa ordinară de Consiliu Local. În primă fază preşedintele Organizaţiei Municipale PNL va avea un înlocuitor în plenul municipal pe funcţia de consilier local unde de altfel un proiect de hotărâre în acest sens a fost introdus pe ordinea de zi.

Un alt proiect de hotărâre este în curs de iniţiere şi este privitor la propunerea Cătălinei Lupaşcu pe funcţia de viceprimar. În cazul mandatului de consilier local la care a renunţat actualul manager de la Spitalul Judeţean, au fost incluse pe ordinea de zi două proiecte, primul privind încetarea mandatului prin demisie a lui Viorel Iliuţă iar al doilea privind validarea liberalului Gabriel Gheorghe Murariu.
Nu în ultimul rând, se pare că actualul inspector şcolar general adjunct probabil că şi-a pregătit deja demisia de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) şi se pregăteşte pentru preluarea atribuţiilor de viceprimar. Biroul Politic Teritorial al PNL s-a întrunit luni, 26 august 2013 de la ora 18:00 şi ar fi decis ca proiectul de hotărâre să fie pregătit pentru şedinţa de CL de joi. Marţi, 27 august 2013 în jurul amiezii, salariaţii de la Consiliul Local din Primărie încă nu fuseseră anunţaţi cu privire la iniţierea acestui proiect.
CITEŞTE:
 Iliuţă: Habemus viceprimar!