Liberalii invitaţi iar de PSD să semneze pactul: N-am scăpat încă de răul cel mare

 

Liderul judeţean al social-democraţilor a lansat vineri dimineaţă o nouă invitaţie colegilor de liberali de la Botoşani să semneze pactul de neagresiune propus la începutul lunii decembrie. Şefii PNL Botoşani au refuzat atunci să adere la respectivul act, motivând că există déjà un protocol la nivel naţional.
“Semnarea pactului ar fi un semnal la nivel local, dar având în vedere evoluţia politică, ar avea impact şi la nivel naţional”, a spus Andrei Dolineaschi, preşedintele PSD Botoşani.
Acesta a semnat deja de unul singur respectivul pact de neagresiune, dar acceptă adnotări.
„Dacă sunt observaţii le putem discuta şi negocia, dar credem că acest pact este necesar, mai ales că modelul propus de PSD Botoşani a fost adoptat ca măsuri şi soluţie ca USL să rămână o construcţie politică solidă şi de alte filiale”, a declarat deputatul Andrei Dolineaschi.
Acesta a justificat… prezidenţial necesitatea parafării protocolului: „Nu am scăpat încă de răul cel mai mare, mă refer aici la preşedintele Traian Băsescu şi clica lui”. (S.B.)
CITEŞTE:
„Minţit” de PSD-iştii de la Botoşani, Ţurcanu-i trimite scrisoare lui Ponta
[[banner]]