Liberalii îngrijorați că femeile nu mai fac copii – SOLUȚIA pe care au găsit-o

Tot mai multe familii optează pentru o viață fără copii, iar mulți dintre cei care totuși doresc să aibă urmași, se mulțumesc cu doar unul singur. Populația României este într-o continua scădere iar motivele care duc la acest lucru sunt variate.

 

PNL încă de anul trecut și-a exprimat îngrijorarea cu privire la demografia din România.

”S-au făcut demersuri încă de anul trecut când am reușit noi să dublăm alocațiile pentru copii. Și în acest am continuat pe același trend, din păcate vin în fața dv. acum pentru simplul motiv că legea privind concediul de maternitate și indemnizațiile pentru mame a fost blocată săptămâna aceasta de colegii noștri de la PSD, nu a putut ajunge în plen deși existau acolo câteva măsuri extraordinare”
Costel Șoptică, deputat PNL

Populația României din acest moment este undeva la nivelul anului 1996, fără a se lua în considerare faptul că este pentru prima dată când persoanele cu vârste între 0 și 14 ani sunt mai puține decât cele care împlinesc 65 de ani.

”Am venit cu această abordare printr-o nouă lege a creșterii concediului de maternitate, știut fiind faptul că se lua în discuție doar ultimul an. Deci dacă în ultimul an o mămică avea doar 3 zile lipsă nu mai putea să ia acel concediu. Noi am extins această lege până la 2 ani, astfel încât în ultimii doi ani să fi lucrat minimum 12 luni”
Costel Șoptică, deputat PNL

De asemenea, în legea propusă de PNL nu se mai plafonează venitul mămicii la 3.400 de lei, prin noul normativ indemnizația pentru creșterea copilului va fi de 85% din media veniturilor pe ultimul an.

”Țintim mămicile corporatiste care câștigă acolo mult mai mulți bani decât acea indemnizație de 3.400 de lei”
Costel Șoptică, deputat PNL

(G.E.)