Liberalii botoșăneni și-au votat în unanimitate candidatul la președinția partidului

Preşedintele PNL a anunțat vineri la Craiova, că 36 de organizaţii judeţene au votat deja pentru susţinerea candidaturii sale la un nou mandat de preşedinte al partidului. Declarația lui Ludovic Orban vine în contextul în care PNL trebuie să-și aleagă o nouă conducere în acest an, însă data congresului nu este stabilită.

 

Botoșani, pe lista celor 36


Totodată, survine și demiterii lui Vlad Voiculescu de către premierul Florin Cîțu, lucru care, scrie HotNews, i-a adus prim-ministrului un plus de imagine în interiorul partidului.


”Un număr de 36 organizaţii au votat în birourile judeţene susţinerea candidaturii mele. Nu am vrut să spun, nu am forţat. E o chestiune normală, firească să ai alegeri în partid, pentru că democraţie înseamnă şi democraţie în interiorul partidului şi în mod clar vom face congres anul acesta”,


Ludovic Orban, preşedinte PNL.


Pe liste celor 35 de organizații județene care i-au dat deja girul actualului lider al partidului se află și cea de la Botoșani. Liberalii botoșăneni au făcut-o încă de la începutul primăverii.


”Am avut un Birou Politic Județean cam în urmă cu o lună și jumătate, dacă îmi aduc bine aminte. Fiind numai el pus în discuție, numai pe el l-am votat”,


Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.


Deputatul a precizat că nu a existat vreun vot împotriva lui Orban.

 

Lupte subterane Orban – Cîțu


PNL urmează să-și aleagă în cursul anului o nouă conducere a partidului. Oficial, doar Ludovic Orban și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat. Un posibil competitor pentru fotoliul de președinte al PNL este premierul Florin Cîțu care, potrivit surselor politice, ar avea susținerea președintelui Klaus Iohannis. Cîțu nu și-a anunțat până în prezent intenția de a candida.


În acest context, de la începutul anului rând pe rând, fidelii lui Ludovic Orban au început să-și anunțe susținerea publică pentru acesta. Deși data congresului nu este stabilită din cauza pandemiei, mai multe organizații județene au votat în forurile de conducere, declarații politice prin care au anunțat că îl susțin pe actualul președinte pentru un nou mandat.


De asemenea de precizat ar mai fi că, în interiorul PNL se duce o luptă subterană între Ludovic Orban și Florin Cîțu pentru susținerea liderilor din teritoriu. Episodul demiterii lui Vlad Voiculescu i-a adus un plus de imagine premierului după ce, mai mulți lideri din teritoriu au criticat vehement activitatea ministrului Sănătății.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store