Liberalii anunță că pun tot ei şef la ANSVSA, un doctor universitar în locul fratelui Ţurcanu

 

Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Viorel Andronie, va fi numit preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), au declarat agenţiei Mediafax surse din Ministerul Agriculturii.
Viorel Andronie ii ia locul lui Mihai Turcanu la ANSVSA

Viorel Andronie este conferenţiar universitar doctor şi preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari. Mihai Ţurcanu, susţinut de PNL, a demisionat miercuri de la conducerea ANSVSA, la presiunea asociaţiilor agricole, mass-media şi a liderilor politici. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că premierul Victor Ponta l-a informat despre schimbarea din funcţie a preşedintelui ANSVSA, iar PNL va face o nouă propunere pentru acest post.
CITEŞTE ŞI:
Un PSD-ist i-a luat deja locul PNL-istului Mihai Ţurcanu în fruntea ANSVSA
Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că ANSVSA va avea o altă conducere, astfel încât să fie asigurată o comunicare mai bună şi eficientă, precum şi proceduri mai clare în domeniu. Reprezentanţi ai agricultorilor şi industriei alimentare l-au criticat pe Mihai Ţurcanu pentru "lipsă de profesionalism", după scandalul laptelui infestat. ANSVSA a anunţat, luni, că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.
CITEŞTE ŞI:
Dezvăluiri în capitală : Florin îl ameninţă pe Crin, Mihai e praf, se aşteaptă demiterea