Aproximativ 12 ani de zile a lucrat în cadrul companiei de stat aproape exclusiv pe funcții de conducere.
Cristina Panait și-a început activitatea la SC Nova Apaserv SA în mandatul fostului președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu. Pe un post de economist și propulsată rapid în funcția de șef departament economic.
Venea de la Spitalul de Psihiatrie, unde fusese director economic.
Fosta lideră a femeilor liberale din Organizația Municipală a PNL a ajuns unul dintre cei șase directori de la compania de apă și canalizare a județului undeva prin 2015.
Cum postul de director economic era deja ocupat, Cristina Panait a fost numită într-o funcție de director executiv, în baza unui contract de mandat.
Așa se face că, un an mai târziu, când conducerea Județului a fost preluată de social democrați, toată echipa de șase directori de la Nova Apaserv a devenit intangibilă, fără a fi supusă negocierilor politice.
În contractele de mandat exista o clauză prin care o eventuală încetare a relațiilor de muncă implica plata drepturilor salariale pentru perioada rămasă din mandat. Ceea ce însemna un efort financiar deloc de neglijat.
O nouă regândire a schemei de personal, inclusiv reducerea mult cerută a funcțiilor de directori s-a produs în actualul mandat de la Consiliul Județean, după ce în funcția de președinte a fost aleasă Doina Federovici.
Au rămas doar doi directori, respectiv Liviu Ștefan director general și Doru Constantin (până în ianuarie 2023), Alin Cirimpei în prezent, pe cel de director adjunct.
Iar Cristina Panait a devenit șef al Unității de Implementare a Proiectelor (UIP). Post de pe care și-a depus demisia la jumătatea lunii decembrie a anului trecut.
„Ocupând o funcție de conducere, am solicitat conform legii menținerea celor 45 de zile ca preaviz, iar săptămâna trecută, undeva în 23 februarie, au expirat cele 45 de zile, ca urmare am emis decizia de încetare a contractului individual de muncă”,
Liviu Ștefan, director general SC Nova Apaserv SA
Atribuțiile de conducere ar urma să fie preluate de către o persoană din cele opt care au rămas în UIP.
Iar postul va fi scos la concurs.
„Momentan o să desemnăm temporar pe cineva din cadrul UIP-ului, avem câteva idei în senul acesta. Urmează să lansăm o procedură de concurs, cât de repede posibil, în vederea recrutării de pe piața muncii pe cineva care să îndeplinească condițiile cerute de postul respectiv. Care nu e simplu, după cum știți”,
Liviu Ștefan, director general SC Nova Apaserv SA
Contactată, Cristina Panait a explicat că plecarea sa din unitatea în care și-a petrecut o bună parte din carieră a fost cauzată de „lipsa de viziune” a actualilor șefi ai SC Nova Apaserv SA.
„Schimbările care au avut loc acum doi ani și cu echipele care tot vin și pleacă la conducerea unei societăți, nu dau nume, nu fac bine niciunei societăți. E lipsa de predictibilitate, lipsa de viziune, lipsa de transparență. Eu nu pot să mă duc să nu știu ce am de făcut, cum am de făcut, dacă este bine, dacă nu este bine. Să nu am cui mă raporta, să nu am o viziune, să nu am o politică de dezvoltare. Eu în ultimii doi ani am fost șef UIP, trebuia să implementez proiectele din fonduri europene”,
Cristina Panait
În realitate, în ultimii doi acest serviciu al companiei a fost practic fără activitate și rezultate deoarece între servicii și conducere nu ar exista acea colaborare menită să aducă acel plus valoare: „De la UIP, de la noi, au plecat în ultimii doi ani șase oameni tineri, frumoși, deștepți, cu experiență mai multă sau mai puțină. Toată societatea este un haos și toată lumea fuge din lipsa unei viziuni, a unei stabilități, a unei predictibilități, a nimic. Toată lumea face cum crede, nu are nicio lupă, nicio busolă, niciun drum”.
În cei doi ani despre care s-a făcut vorbire, șefii serviciilor ar fi înaintat propuneri către conducere, însă acestea ar fi rămas fără finalitate.