Let’s Bike it și un deceniu de implicare în campania Let’s Do It Romania!

În premieră, la Botoșani, anul acesta se va organiza primul eveniment marca Let’s Bike It.

 

Sâmbătă, 21 septembrie, botoșănenii sunt așteptați să arate, pentru al 10-lea an consecutiv, că rămân pe un loc fruntaș în campania „Let’Do It, Romania!” în ceea ce privește mobilizarea la curățenia orașului.

 

Deja s-au arătat interesați de implicare în această campanie zeci de botoșăneni atât din rândul elevilor și al cadrelor didactice, cât și de la instituțiile statului.

 

În premieră, la Botoșani, anul acesta, pentru că suntem în al 10-lea an de campanie, se va organiza primul eveniment marca Let’s Bike It. Botoșănenii care își vor lua, sâmbătă dimineață, bicicleta, vor pleca la vânătoare de deșeuri  cu acest vehicul.

 

“Traseul la care ne-am gândit pentru acest eveniment de tradiție pentru campania“Let’s Do It Romania!”, dar, în premieră, pentru Botoșani este până la Ipotești, aceasta fiind una dintre zonele pedalate cel mai frecvent de pasionații de ciclism. Ne dorim prin acest eveniment să îmbinăm nevoia de mișcare și spiritul civic care ar trebui să fie mult mai dezvoltat”,

Paul Vieru, coordonatorul campaniei “Let’s Do It, Romania!” la nivelul județului Botoșani.

 

Botoșănenii care doresc să se implice în campania “Let’s Do It, Romania!” sunt așteptați, sâmbătă dimineață, începând cu ora 9.00, la sediul Gărzii de mediu (Calea Națională) pentru a primi mănuși și saci.

 

Se cuvin mulțumiri pentru implicare în campania de anul acesta următorilor parteneri: Instituția Prefectului Botoșani, Garda de Mediu Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, Inspectoratul Școlar Botoșani, Primăria Botoșani, Direcția de Sport și Tineret, Europe Direct Botoșani, Asociația Buzz media, Centrul de voluntariat  B.O.M.D.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store