Leo și fostul lui căpitan : A ajuns la o vârstă la care nu știu dacă mai face obiectul unui transfer la Botoșani

Aproape retrogradată ACS Poli Timișoara poate oferi o serie de variante pentru posturile din lotul echipei FC Botoșani unde încă ar mai exista deficit. Nu se ia în discuție însă o readucere a fostului căpitan al roș-alb-albaștrilor.

 

Leo Grozavu a declarat că deocamdată nu există vreo discuție concretă privitoare la jucătorii care ar putea semna un contract cu clubul botoșănean: ”Sunt și la Timișoara jucători interesanți, la final vom vedea, vom trage linie și vom vedea ce vom considera noi că avem nevoie. Important este să și poți să iei jucători”

În cazul lui Marius Croitoru însă, este exclus un eventual transfer al mijlocașului la echipă. Tehnicianul de la Botoșani susține că din punctul său de vedere capitolul este unul închis de mult, divergențele din trecut fiind unele minore care nu pot împiedica o relație de amiciție în prezent.

”Marius Croitoru a fost un jucător bun pentru Botoșani, și-a făcut bine treaba aici, el a ajuns la o vârstă la care nu știu dacă mai face obiectul unui transfer, cel puțin la Botoșani. Încă o dată, vreau să spun, nu am avut nimic de împărțit cu el ca și jucător, și-a făcut treaba bine aici, a ales un altfel de viitor pentru el, nu am nici un fel de problemă cu Marius Croitoru, o să mă salut așa cum fac cu toți, sunt un om educat”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani

Nici în cazul fotbaliștilor care nu ar mai avea continuitate la FC Botoșani nu s-a purtat vreo discuție având în vedere că mai sunt trei etape de disputat din campionat și, mai mult decât atât, Leo Grozavu își dorește o omogenizare a lotului.

”În nici un caz. Până nu terminăm campionatul, trebuie să vedem ce și cum, înainte de a pleca jucători, prima oară trebuie să vină, nu știu ce posibilități vom avea, dacă putem să aducem ceva, eu mi-aș dori să păstrez actualul lot, pentru că am spus-o de atâtea ori, cea mai importantă la ora actuală este omogenitatea”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani

(G.E.)

CE A SPUS DEPRE MECIUL VIITOR: