La finalul jocului Leo Grozavu, antrenorul grupării din Copou, a tras concluziile.
Antrenorul a declarat că nu are ce să le reproșeze jucătorilor.
”Ăsta este fotbalul. Se întâmplă. Nu am nimic de reproşat băieţilor. În fotbal ai nevoie şi de şansă. Din păcate, au fost două nesincronizari care s-au transformat în goluri. Va fi un campionat lung, foarte disputat. Nu am fost pragmatici. Am discutat şi la pauză.
Ştiam că din minutul 60 vor intră intr-o criză şi vor face greşeli. Am luat gol după un aut, care nu anunţa nimic. Lupta pentru evitarea retrogradării era echilibrată şi înaintea jocului. Se vor mai pierde puncte. Play-out-ul va conta. Acolo se va juca pe puncte adevărate”,
a spus Leo Grozavu, la finalul meciului cu Botoşani, potrivit orangesport.ro
Poli Iași se află pe locul 13 în clasamentul Superligii, având 26 de puncte.