Leo Grozavu și-a încheiat conturile cu FC Botoșani la victoria de duminică seară, 2 - 1 pe Stadionul Municipal cu Pandurii Târgu-Jiu, meci care i-a trimis pe olteni în al doilea eșalon fotbalistic.
Primit cu aplauze de cei aproximativ 2.000 de spectatori, tehnicianul a avut parte și de un mesaj special al galeriei, care a afișat un banner pe care scria: ”Mulțumim Leo Grozavu”.
La finalul meciului, în timpul conferinței de presă, în sală a intrat Cornel Șfaițer, care i-a oferit antrenorului acel banner din peluză, dar și o plachetă din partea clubului. Totodată, de la jucători a primit un tricou cu toate semnăturile.
”Parcă-s la înmormântare. Vă mulțumesc tuturor. Pentru mine Botoșaniul va rămâne un loc aparte în sufletul meu, m-am simțit foarte bine și de fiecare dată voi reveni cu multă plăcere aici”,
Leo Grozavu, fost antrenor FC Botoșani.
Tehnicianul a încercat să își ascundă emoțiile, repetând că are nevoie de o pauză și că ulterior își dorește alte provocări, dând de înțeles că la Botoșani nu se mai putea motiva atât timp cât conducerea clubului nu poate asigura condițiile necesare pentru a lupta la play-off.
”Până la urmă sunt patru ani frumoși. Nu e ușor în România, cum nu e ușor cred că nicăieri în lume, să stai să termini patru campionate pe banca unei echipe. Așa că rămân cu amintiri frumoase, mulțumesc Botoșaniului, mi-a dat șansa să antrenez în prima ligă, mă bucur că am reușit să-l răsplătesc și eu atât cât am putut și de acum viața merge înainte pentru fiecare”,
Leo Grozavu, fost antrenor FC Botoșani.
Acesta a arătat că și-ar fi dorit să rămână la Botoșani ”în alte condiții, nu putem să rămân în orice condiții” și a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături în cei aproape patru ani petrecuți la echipă.
Leo Grozavu a venit la Botoșani spre sfârșitul anului 2013, cel în care echipa a promovat și cu o pauză de aproximativ jumătate de an, când echipa a fost pregătită de Cristi Pustai, i-a antrenat pe roș-alb-albaștri până la finalul acestui campionat. Două locuri 8, un loc 9 și poziția 10 sunt clasările obținute de Leo Grozavu cu FC Botoșani.
”Niciodată să nu spui niciodată”, a răspuns antrenorul când a fost întrebat dacă este posibil să revină pe banca tehnică.
Preparatorul fizic, Ovidiu Chiribici, care părăsește la rândul său clubul, a primit și el un tricou cu semnăturile fotbaliștilor.