În creaţia lui Mihai Eminescu au fost identificate mai multe influenţe literare sau filosofice. Mai puţin cunoscută publicului larg este însă legătura dintre poetul român şi dramaturgul britanic William Shakespeare. Există opinii avizate prin care o serie de motive şi personaje sunt inspirate din opera englezului, pe care Eminescu îl diviniza, scrie Adevărul.
Poetul Mihai Eminescu, un geniu al literaturii române, a avut surse de inspiraţie literare, filosofice, interioare sau cotidiene. Este cunoscut faptul că, în multe dintre operele sale, poezii sau proză, Eminescu era influenţat de natură, de trăiri interioare, dar şi de folclor. Totodată, în poeziile sale de profunzime socială şi filosofică se observă influenţa mitologiei greceşti, a celei indice, dar şi a principiilor filosofice ale lui Kant şi Schopenhauer.
Au existat influenţe şi din mediul literar, de exemplu în cazul ”Luceafărului”, o capodoperă a creaţiei eminesciene, specialiştii au identificat influenţe ale lui Lermotov sau Holderin, dar şi ale poetului german Leopardi, în lirica sa erotică. Influenţele din creaţia eminesciană sunt cunoscute, în general, de orice şcolar de la orele de limba şi literatura română. Mai puţin ştiută şi destul de controversată este legătura ciudată a poetului român cu geniul dramaturgiei mondiale, William Shakespeare. Deşi îi despărţeau mai mult de două secole, între poetul moldovean şi ”Marele Will” s-a creat o legătură mistică, descoperită de specialişti în aprecierile şi chiar operele eminesciene. Se presupune că Eminescu a fost inspirat profund de personajele şi creaţiile shakesperiene.
Poetul naţional, născut la Botoşani, a dezvoltat un adevărat cult pentru dramaturgul englez. Publicului larg îi este puţin cunoscută această afinitate a lui Eminescu pentru Shakespeare. Mai cunoscută este înclinaţia poetului român pentru romanticii germani, pentru filosofii nemţi, dar şi pentru creaţiile mitologice, româneşti, greceşti sau din zona Indiei. Cu toate acestea, există nenumărate dovezi că Eminescu dezvoltase o pasiune aparte pentru William Shakespeare şi creaţia sa.
”O cercetare mai atentă, de altminteri, arată nu numai bogate referinţe la numele şi opera lui Shakespeare, dar chiar şi prezenţa unui adevărat cult shakespearean la Eminescu”, scria reputatul Perpessicius, în lucrarea ”Eminesciana”. Mai mult decât atât, Eminescu îi dedica poezii lui Shakespeare pe care arăta că-l divinizează. Un bun exemplu este poezia ”Cărţile“, compusă de Eminescu la doar 26 de ani. „Shakespeare! Adesea te gândesc cu jale/ Prieten blând al sufletului meu/ Izvorul plin al cânturilor tale/ Îmi sare-n gând şi le repet mereu/ Atât de crud eşti tu, ş-atât de moale,/ Furtună-i azi şi linu-i glasul tău/ Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe/ Şi-nveţi ce-un ev nu poate să te-nveţe/Căci tot ce simt, de este rău sau bine/ Destul mă simt- tot ţie-ţi mulţumesc/Tu mi-ai deschis a ochilor lumină/M-ai învăţat ca lumea s-o citesc/Greşind cu tine chiar, iubesc greşeala/ S-aduc cu tine mi-este toată fala”, scria Eminescu, în 1876. Un alt exemplu este poezia ”Icoană şi privaz„ în care Eminescu se identifică spiritual cu Shakespeare şi spune că sufletu-şi admiră, ”Cum admira cu ochii cei mari odat' Shakespeare". De altfel în opera eminesciană au mai fost identificate numeroase referiri directe, laudative la adresa lui Shakespeare.
De exemplu în ”Sărmanul Dionis” apare următoarea constatare în legătură cu apariţia unei tinere: ”Părea că geniul divinului brit Shakespeare expirase asupra pământului un nou înger lunatec, o nouă Ofelia”, scria Eminescu. Aproape aceeaşi formă apare şi în ”Geniu Pustiu”. Totodată, Eminescu făcea deseori referire la Shakespeare în scrierile sau însemnările sale, precum aceasta referitoare la influenţa motivelor populare. ”Flori mirositoare însă sălbatece ca florile din cununa nebunului rege Lear. Oare amestecul ce pare fără înţeles a florilor sălbatece ce se strecor prin pletele bătrânului rege nu sunt metafora vie a creierelor săi, în cari imaginile, florile gândirei s-amestecau sălbatece şi fără înţeles? Şi câtă profunditate în orele gândirii, şi cât miros în acele flori! Astfel sunt şi florile sălbatece – cântecele poporale. Pe câmpiile lor a cules Shakespeare şi orice poet naţional”
