Leafă de peste 3.000 de euro pentru Diaconu - AFLĂ cine spune asta

 

Discuţiile pe drepturile băneşti ale directorilor societăţilor subordonate Consiliului Local au fost relansate vineri dimineaţă la PSD. Consilierul municipal Gheorghe Vâzdoagă a venit cu argumente că suma prevăzută ca “fond de salarii aferent conductorului agentului economic” la SC Modern Calor SA este exclusiv destinată directorului general, nu şi celor adjuncţi, aşa cum susţine Ion Diaconu.
Consilierul social-democrat a arătat că OUG 79 din 2001 prevede la art. 7, alineat 1, că drepturile salariale ale conducătorului agentului economic se evidenţiază distinct. „Deci chestia asta că sunt salariile petru trei directori... este de fapt numai pentru directorul general”, a afirmat Gheorghe Vâzdoagă. El a arătat că, deşi s-a spus că salariile şefilor societăţilor subordonate Consiliului Local sunt plafonate la nivelul retribuţiei unui viceprimar, există şi o portiţă legală în acelaşi act normativ, unde se precizează la art.7 că directorii unor astfel de firme pot primi lunar câte 50% din salariu de bază. Cu alte cuvinte, consilierul a lăsat să se înţeleagă faptul că prin această stratagemă Ion Diaconu ar fi plătit cu 14.426 de lei pe lună, aşa cum reise din buget. „La o societate care este subvenţionată peste 50% din activitate mi se pare că nu este corect un asmenea salar. La celelalt societăţi salariile mi se pare în limita normalităţii”, a mai arătat Vâzdoagă. Acesta a criticat şi sumele care în opinia sa sunt exagerat de mari pentru protocol şi publicitate la unităţile municipalităţii.
CITEŞTE ŞI:
 Directori de 100.000 de euro la municipiu