Prima zi de august a venit cu dosar penal pentru doi botoșăneni care s-au urcat la volan hotărâți să nu respecte legea.
În jurul orei 11, L.M., de 54 de ani din comuna Ibănești, județul Botoșani, a fost oprit în trafic de către polițiști, pe raza localităţii de domiciliu, în timp ce conducea un autoturism. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeaşi zi, în jurul orei 22.10, a fost oprit în trafic, pe DJ 208 C, în comuna Vorona, un autoturism condus de P. A. de 23 ani, din comuna Tudora, județul Botoșani. Tânărul avea o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celor doi bărbaţi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cei doi sunt acum cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.