Prima etapă a Campionatului Național de Scrabble, ce s-a desfășurat în premieră la Căminul Cultural din comuna Cristești, și-a stabilit câștigătorii.
Astfel, după trei zile de concurs, timp în care concurenții au avut de trecut prin mai multe probe, pe prima poziție în clasamentul general la categoria Cadeți s-a clasat Cristian Tihan, legitimat la clubul Argus, podiumul fiind completat de Darius Drobotă (Argus) și Arina Ghiță, de la CSM București.
La categoria Juniori, pe prima poziția s-a clasat Iustin Enea, de la clubul Universitatea Cluj, în timp ce pe locul doi a terminat concursul Andrei Vereș, de la CSM București. Podiumul a fost completat de Ștefan Vintilă de la Argus.
La categoria cea mai mică, Prichindei, primul loc a fost ocupat de Theodor Vicol, de la clubul Preventis , iar pe locul secund a încheiat Daniel Ichim, de la Universitatea Cluj.
Pe locul trei s-a aflat Rareș Ioan Agavriloaie, legitimat tot la U. Cluj.
Concurenții au primit diplome de la înv. Vasile Mihalache, medalii de la primarul comunei Cristești, Lucian Borfotina, dar și cupe de la vicepreședintele Federației Române de Scrabble, Cătălin Caba.
”Felicit toți participanții acestei etape. Timp de trei zile, comuna Cristești a fost capitala iubitorilor de scrabble. Sper că s-au simțit bine și vor mai reveni și anul următor”,
Lucian Borfotina, primarul comunei Cristești.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: