Fostul subprefect al judeţului din 2009 – 2010, decedat vineri într-un accident rutier la ieşirea din Huţani, a ajuns în sfârşit acasă. El a fost adus însă într-un sicriu ieri după-amiază. Ironia sorţii, odată cu sosirea coşciugului, strada Puşkin unde familia lui Paul Secrieru îşi avea domiciliul a prins viaţă.
Zeci de maşini cu prieteni, colegi, cunoştinţe sau oameni simpli au animat strada.
Sâmbătă seară curtea casei în care locuia executorul judecătoresc era neagră la propriu. O mulţime de oameni în doliu se aflau alături de soţia şi mama ex-liderului TNL Botoşani. Paul Secrieru era depus într-o cameră de la intrarea în casă, înconjurat de fotografii care îl înfăţişau zâmbind. La căpătâiul său se afla sora sa, iar printre cei veniţi poate pentru ultima oară ca să îl vadă, atunci când afară deja era noaptea, se aflau primarul de Ungureni Ilie Ivanache şi directorul SC Modern Calor SA Ion Diaconu.
VEZI ŞI:
„Drumul morţii” Botoşani – Suceava i-a luat viaţa şi lui Paul Secrieru – GALERIE FOTO
Paul Secrieru mai stă duminică acasă, luni la ora 12:00 fiind programată plecarea cortegiului funerar spre Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel, aflată în construcţie în apropierea Gării Botoşani. Familia Secrieru figurează printre ctitorii lăcaşului de cult, în luna iulie a anului trecut aici având loc slujba de înmormântare a lui Dinu Secrieru. Fiul acestuia a apărut ultima dată în public chiar duminica precedentă, când de mână cu soţia şi copilul a venit la Şcoala 1 ca să voteze.
CITEŞTE ŞI:
Incredibilul ghinion al lui Paul Secrieru, ce s-a întâmplat pe drumul spre Botoşani