Lacrimi de disperare, iubită și rude luate pe sus de polițiști la impactul BMW – Opel – VIDEO & GALERIE FOTO

Rudele și cunoscuții celor implicați în accidentul dintre un BMW și un Opel care a avut loc sâmbătă seara la intersecția dintre Calea Națională și strada Grivița au avut parte de momente nerecomandate cardiacilor.

 

Cu toții au trebuit să asiste neputincioși la încercările echipajului de descarcerare de la Inspectorul pentru Situații de Urgență de a-l scoate din mașină pe conducătorul auto al BMW-ului. Iubita acestuia plângea și țipa pe lângă mașină, unii polițiști și jandarmi încercând să o liniștească. În doar câteva minute, la fața locului au sosit mai multe rude ale șoferului, un bărbat fiind pur și simplu împins de ”oamenii legii” din apropierea impactului. Bărbatul încerca să se apropie de automobil ca să vadă ce se întâmplă, însă polițiștii și jandarmii nu îi permiteau, explicându-i că nu ar face altceva decât să îngreuneze misiunea pompierilor. Cadrele MAI au trebuit să stăpânească și peste o sută de oameni care au umplut refugiile și trecerile de pietoni, curioși să vadă manevrele pompierior.
”Lasă-mă unchiule că n-am mai văzut în viața mea așa ceva”, i-a răspuns un botoșănean unui jandarm care îi cerea să se depărteze de locul impactului.
Circulația pe un tronson din Calea Națională a fost închisă timp de zeci de minute.
Accidentul s-a produs în condițiile în care semaforul de la Uvertura Mall nu funcționa. Opelul, în care se aflau trei persoane, venea de pe strada Grivița, iar BMW-ul rula pe Calea Națională. Șoferul primei mașini nu a acordat prioritate și a lovit cel de-al doilea automobil chiar în zona șoferului. Doar acesta a avutc de suferit în urma impactului produs. (S.B.)