”La mutarea asta nu se mai gândea nimeni! De Amorim e aproape sigur pierdut, dar Becali se gândeşte la un transfer total neaşteptat”, titrează Pro Sport. Potrivit jurnaliștilor de la această publicație, șansele ca De Amorim să mai ajungă în Ghencea sunt mai mici cu fiecare zi care trece, astfel că Steaua acuză probleme mari în flancul stâng, acolo unde Rădoi nu îi mai are la dispoziţie nici pe Tănase, nici pe Pârvulescu.
Quenten Martinus ar putea reveni în atenţia campioanei, oficialii din Ghencea înţelegându-se cu Botoşaniul în urmă cu o lună pentru transferul acestuia.
În iunie, toată presa sportivă anunţa la unison că Steaua s-a înţeles cu FC Botoşani pentru fotbalistul din Curacao, crescut de Heerenveen. În cele din urmă aripa stângă de 24 de ani nu a mai ajuns sub comanda lui Rădoi, negocierile dintre club şi jucător împotmolindu-se. Concret, Botoşani a solicitat 250.000 de euro Stelei pentru a-l ceda pe Martinus, plus 20% dintr-un eventual transfer. Dar pentru că Becali nu voia să dea atâţia bani, gruparea lui Iftime a acceptat o diminuare a sumei cu 50.000 de euro şi a renunţat şi la procentul de 20% tocmai pentru a favoriza trecerea fotbalistului la Steaua.
Martinus a apărut la negocierile cu Vali Argăseală - care a ţinut permanent legătura prin telefon cu Gigi Becali - cu un impresar al său care, la rândul lui, mai are un asociat în America. Mai întâi, Gigi Becali i-a propus un salariu lunar de 8.000 de euro. Jucătorul nu a acceptat şi a solicitat 10.000 de euro. Cu chiu, cu vai, Becali i-a mărit suma, dar i-a transmis că în contract îi va fi trecută o clauză prin care va putea pleca de la Steaua numai dacă o echipă va oferi 5 milioane de euro!
Impresarii lui Martinus au luat foc. „Cum poţi să ceri atâţia bani, când nici nu-i oferi un salariu mare? Vrei milioane? Atunci vrem şi noi procent dintr-o eventuală revânzare!“, a venit replica agenţilor. Martinus a spus că acceptă clauza numai dacă i se va da 20% dintr-un eventual transfer, adică un milion de euro. Gigi Becali s-a enervat şi i-a trimis la plimbare pe americani, spunând că nu-l mai vrea pe fotbalist. „Asta e! Nu veneam aici în orice condiţii“, le-a spus Martinus apropiaţilor săi.
Acum, tatonările dintre cele două părţi par că s-au reluat, iar şansele unei mutări cresc. FC Botoşani va fi probabil eliminată din preliminariile Europa League de Legia Varşovia, susține Pro Sport, iar cum oferta din străinătate pe care oficialii moldoveni o aveau pe numele lui Martinus nu s-a concretizat, varianta Steaua pare cea mai bună. Ar fi o situaţie de tipul win-win, în condiţiile în care Rădoi are mari probleme în flancul stâng. Chipciu pare complet scos din ritm pe poziţia de mijlocaş stânga, iar şansele ca De Amorim să mai vină sunt mai mici cu fiecare zi care trece.
"Ascultaţi-mă ce vă spun! Steaua nu are în bandă jucători precum Martinus! E peste Popa! O să vedeţi! Numai că el trebuie motivat. La noi juca doar când avea chef. O echipă precum ca Steaua îl va pune în valoare. Are calităţi extraodinare, e fotbalist. Dacă era cuminte la Botoşani? Nu am informaţii că ar fi fost obraznic, dar cuminte n-a fost sigur (n.r. râde patronul). Dar la Steaua e altceva. Bucureştiul e periculos, tentaţiile sunt mari, dar acum depinde şi ce anturaj va avea"
Valeriu Iftime, preşedintele CA al FC Botoşani