La mulți ani sărbătoriților zilei! Îl cinstim astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, părintele spiritual al românilor

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis în anul 1995 ca ziua de 30 noiembrie să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în anul 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României.

 

Din anul 2001 ziua cinstirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, iar din 2012, ziua de 30 noiembrie a fost declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

 

Sfântul Andrei, împreună cu fratele său, Sfântul Apostol Petru, fiii lui Iona din Betsaida, au fost pescari. Spre deosebire de Petru care era căsătorit, Andrei a ales să-și trăiască viață în feciorie și locuia în casa fratelui sau. După ce-l ascultă pe Sfântul Ioan Botezătorul, decide să devină ucenicul acestuia. Iar mai târziu, Îi urmează lui Hristos, închinându-și întreaga sa viață slujirii Lui. Sfântul Andrei moare răstignit cu capul în jos, la Patras, în Ahaia (Peloponez) pe o cruce în formă de X.

 

Sinaxarele bizantine amintesc că Apostolul cel întâi chemat a propovăduit în Bitinia și Pont, precum și în alte ținuturi ce se află lângă Marea Neagră, ajungând în Sciția, la Dunăre, unde a zăbovit propovăduind geto-dacilor, românilor și grecilor aflați atunci acolo. Pentru că strămoșii noștri geto-daci au primit cuvântul Evangheliei și au fost botezați de Sfântul Apostol Andrei, îl cinstim ca ocrotitor și părinte spiritual al românilor.

 

La mulți ani celor care poartă numele Sfântului Apostol Andrei!

 

(Sursa Foto – Ziarul Lumina)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store