La Botoșani ar putea funcționa... Poliția Seniorilor

Iar intenția chiar există.

 

În municipiul Botoșani ar putea funcționa timp de trei ani de zile o nouă structură de asigurare a ordinii publice însă formată dintr-o categorie inedită de persoane.

 

Probabil că fiecare botoșănean are în scara blocului o vecină care-și petrece mare parte din timp în spatele perdelei și urmărește cam tot ce se întâmplă în zonă.

 

Ei bine, aceste vecine și multe alte persoane ar putea să facă parte din… Poliția seniorilor.

 

„Poliția seniorilor” care presupune cooptarea a cât mai multe persoane din rândul cetățenilor care să presteze acțiuni menite să crească gradul de siguranță al locuitorilor municipiului din anumite zone și de asemenea să ducă la îmbunătățirea aspectului peisagistic al teritoriului prin reamenajarea spațiilor urbane.

 

Inițiativa face parte din Strategia de Dezvoltare Locală a Grupului de Acțiune Locală (GAL) – Botoșani pentru viitor și se încadrează în seria de proiecte care pot aduce municipiului milioane de euro pentru zonele defavorizate.

 

Poliția Seniorilor vizează anumite cartiere din Botoșani și anume Parcul Tineretului, Centrul Vechi sau străzile Tomis, Zimbrului, Împărat Traian, Săvenilor, Tudor Vladimirescu, Octav Onicescu sau Mușat Vodă.

Grupul țintă este format din aproape 1.500 de persoane iar durata maximă a intervenției este de 36 de luni. Un buget estimativ pentru acest lucru ar fi undeva peste 190.000 de euro iar ca sursă de finanțare vor fi utilizate fonduri europene atrase prin Programul Operațional Capital Uman (POCU).

 

Proiectul este implementat de Primăria Botoșani prin serviciul proiecte.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store