Cu mult mai puțin, dar cu resurse financiare cumpătate și cu politici publice exemplare, alte orașe au dezvoltat un turism care aduce beneficii economice și care deopotrivă produce valoare culturală locului. Ceea ce Botoșaniul nu reușește, în ciuda declarațiilor de campanie, este promovarea pe plan național a celui mai important obiectiv turistic din oraș, și anume Ansamblul Centrului istoric.

O zonă pe care comuniștii, în urmă cu mai bine de 40 de ani, voiau să o declare ”rezervație de arhitectură urbană”. Un alt studiu - din 1969 - susținea că locul trebuie conservat întrucât ”puține alte orașe din țara noastră păstrează o imagine atât de clară și de completă a ceea ce a fost urbanismul românesc în secolul XIX”.

Centrul istoric al orașului Botoșani, cu locul în care s-a născut Mihai Eminescu – kilometrul zero al culturii naționale, alături de biserica în care poetul a fost creștinat, cu o bogăție arhitecturală unică, acum pare abandonat. Forfota comercială de altădată este înlocuită astăzi de anemice activități de comerț, încremenite parcă într-un soi de lehamite urbană.

Peste tot, în schimb, veghează sisteme de alarmă, camere de supraveghere, plus un simț veșnic în alertă pentru oricine străbate de la un capăt la altul superbul ansamblu medieval.

”Rezervație de arhitectură urbană”

În perioada 1976-1978, arhitecta Eugenia Greceanu întocmea ”Studiul zonei cu valoare istorică și artistică din Botoșani”, într-o perioadă în care zona centrului vechi comercial era propusă spre a fi declarată ca rezervație de arhitectură urbană. Atenție, propunerea era prevăzută într-o schiță de sistematizare a municipiului, aprobată în septembrie 1979, de către ”conducerea superioară de partid și de stat”.

Primii pași se făceau în 1977, când un colectiv de la Centrul de proiectări Suceava a întocmit un studiu al zonei  cu relevee ce cuprindeau o reconstituire a aspectului inițial al fațadelor. Tot pe atunci s-au făcut reparații capitale la părțile din spate ale clădirilor din centrul istoric al orașului. De asemenea, s-a oprit circulația autovehiculelor și s-a realizat pietonalul larg, marcat pe mijloc cu un șir de stâlpi ornamentați în fier forjat pentru iluminatul public, luându-se în calcul înlocuirea lor ulterioară cu un sistem de felinare.

În anii 80 ai comunismului centrul vechi era animat de comercianți, iar una dintre pivnițe era transformată în cramă.

Să nu uităm că zona centrului vechi comercial s-a detașat de alte părți ale orașului tocmai datorită clădirilor cu două și chiar trei niveluri, cu fațade variat decorate, de o eleganță și o finețe a detaliilor care s-au păstrat până astăzi.

Ștefan Ciubotaru amintește, într-un alt studiu din 1979, despre perioada 1858-1872, când în structura populației și a comerțului din Botoșani se produce o schimbare importantă. Mai exact, determinată de creșterea masivă a populației (1850-1860), de la 13.796 (în anul 1832) la 27.147 (în 1860), practic o dublare a numărului populației, ”spor determinat de emigrarea masivă de evrei din Galiția, populația evreiască urcând de la aproape 2.000 în 1832 la 14.315 locuitori în 1891. Ei reușesc să ocupe treptat poziții dominante în comerț și meșteșuguri, să devină proprietari ai marilor magazine din zona centrală”.

Însă un alt eveniment deosebit a marcat evoluția zonei, și anume marele incendiu din 3 iunie 1887. O adevărată tragedie care a mistuit o parte din oraș, inclusiv acoperișul Bisericii Uspenia, dar și casa în care se născuse poetul Mihai Eminescu.

Refacerea zonei, după incendiu, a implicat un efort uriaș, spun cronicarii vremii. Astfel, pe lângă specialiștii locali, au fost aduși arhitecți din Imperiul austro-ungar. Este amenajată, după Primul Război Mondial, și Piața din centrul vechi, numită la acea vreme Piața ”Carol” ( astăzi Piața 1 Decembrie 1918). Mai exact, sunt scoase tarabele improvizate și se ridică în centrul pieții monumentul eroilor ce avea să fie inaugurat în 1929 (Grupul statuar ”Compania de mitraliere Maior Ignat în atac”).

Arhitectonic, centrul vechi se prezintă astăzi ca un ”front paralel de clădiri cu o continuitate remarcabilă, de o profundă unitate în diversitate, cu fațade de o excepțională varietate, rezumând practic toate stilurile arhitecturale și decorative caracteristice pentru secolul al XIX-lea, cu unele realizări de o deosebită valoare artistică” (Ștefan Ciubotaru).

Frumusețea zonei este amintită și de un alt specialist, și anume Paul Petrescu, cel care în anul 1969, referindu-se la valoarea arhitectonică a centrului vechi, sublinia că el ”merită să fie conservat pentru a ilustra un moment din dezvoltarea orașelor românești din secolul XIX”, întrucât ”puține alte orașe din țara noastră păstrează o imagine atât de clară și de completă a ceea ce a fost urbanismul românesc în secolul XIX”.

Potrivit specialiștilor care au studiat de-a lungul vremii structura clădirilor din zonă, subsolurile și o parte din parter păstrează specificul zidurilor de structură medievală, curgând de asemenea multă cerneală și pe seama rețelei de pivnițe, de asemenea specifice târgurilor medievale românești.

Mai iese în evidență și faptul că aceste clădiri care formează și astăzi zona centrului istoric aveau o triplă destinație: spațiul de comerț, locuință și atelier sau depozit de mărfuri.

Însă cea mai mare valoare artistică o au decorațiile clădirilor. Elemente de rococo, eclectism de școală franceză, balcoane încadrate armonios pe fațadă.    

Turiștii sunt atrași deopotrivă de zona străzii Săvenilor, cu dughene amenajate de o parte și de alta  a străzii, cu spații de locuit în partea din spate a imobilului. Tot aici se află și o placă comemorativă în memoria celor 7 țărani morți în răscoala de la 1907, dezvelită în anul 1957. Nu mai puțin atractivă, strada Vornic Boldur a păstrat de asemenea casele cu specificul secolului al XIX-lea.

Amintim aici și Casa Sommer (datând din 1830), unde a funcționat o vreme o sală de teatru în care jucau vestitele trupe din vreme, inclusiv cea  a lui Mihail Pascaly, unde Mihai Eminescu a fost sufleor.

Un obiectiv de importanță istorică și culturală deopotrivă este și Biserica ”Uspenia”, acolo unde a fost botezat poetul Mihai Eminescu, lăcaș de cult ridicat de Doamna Elena Rareș în anul 1552.

Centrul Vechi este astăzi ansamblu arhitectonic de patrimoniu național, singurul de acest fel din Moldova.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: