Jurnalist botoşănean, debut patriotic în lumea scriitorilor: O pasăre rară GALERIE FOTO

„Trăistuţa bucovineană cu amintiri basarabene”, acesta este titlul ultimei apariţii editoriale de la Botoşani şi totodată cea dintâi a jurnalistului Gabriel Bălaşa. La 20 de ani de la debutul în presă, ziaristul a făcut un alt pas important, punându-şi semnătura pe prima carte.

 


Reportaje printre românii cu buletine de Ucraina şi Moldova

După cum îi spune şi numele, volumul este unui cu conotaţii patriotice, adunând laolaltă reportaje scrise de autor de-a lungul anilor în urma periplurilor printre românii din Ucraina şi Republica Moldova. Sunt redate o mulţime de evenimente, de la decapitarea bustului lui Mihai Eminescu la Hliboca şi până la sărbătorirea aceluiaşi poet nepereche în cetatea Soroca, într-un ianuarie mângâiat de fulgi mari de nea.

Oaspeţi de peste graniţă

Lansarea a avut loc sâmbătă la amiază la Teatrul Mihai Eminescu şi dat fiind conţinutul cărţii, la eveniment au luat parte mai mulţi români, care însă au buletine de Ucraina şi Moldova.
„Îl cunoaştem pe Gabi de foarte mult timp şi îl preţuim pentru că face parte dintre vasile bacu cernauti românii care nu l-am văzut cu declaraţii de ajutorare a românilor din Nordul Bucovinei sau din Basarabia, el vine să fie alături de noi în momentele şi mai bune, şi mai grele, fără pretenţii de oaspete, vine ca acasă, ca la nişte colegi, iar rezultatele acestor vizite sunt articolele sale în presă care pentru noi înseamnă foarte mult fiindcă pentru românii din ţară principala sursă de informaţie rămân aceste articole”, a afirmat Vasile Bâcu (foto stânga), preşedintele Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Regiunea Cernăuţi.
Un alt oaspete de dincolo de graniţă, Constantin Tănase, directorul ziarului Timpul din Chişinău, a remarcat acurateţea datelor din carte, faptul că la unele unele evenimente redate este specificată inclusiv ora, apreciind preocuparea jurnalistului pentru teme care ţin de neam şi ţară.
„Este o pasăre rară acest Gabi pentru că astăzi se practic un alt tip de jurnalism. Ceea ce face dânsul se înscrie în jurnalismul de opinie, numai că ceea ce face Gabriel, se duce la eveniment, caută evenimentul, se duce cu trăistuţa, face reportajul de atmosferă şi toate acestea se circumscriu unor lucruri la care el ţine”, a declarat Constantin Tănase.

Personaj din carte, la lansare

La eveniment au luat parte şi scriitori botoşăneni, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi Consiliului Local Botoşani, oameni de cultură, istorici. Între aceştia din gica manole urmă s-a aflat chiar şi un profesor care apare în carte cu dezvelirea în propria-i curte a bustului mareşalului Ion Antonescu.
„Gabriel Bălaşa este un reper publicistic unicat, poartă în inima sa mare pe toţi românii din Basarabia, din Valea Timocului şi din Transnistria şi din Bucovina cea din nord, sfântă. Este un om cu un suflet larg şi este o bucurie să călătoreşti împreună pentru că este foarte consecvent în a-şi atinge obiectivele. Sunt onorat să fiu aproape de el, să fiu prezent în carte domniei sale”, a menţionat Gică Manole, doctor în istorie, care deşi aflat în convalescenţă, a ţinut să ia parte la lansarea cărţii.
Oaspeţii din Ucraina şi Republica Moldova i-au oferit autorului o diplomă şi mai multe daruri cu încărcătură patriotică. (S.B.)
CITEŞTE AICI UN SUBIECT ABORDAT ÎN CARTE:
 Bustul lui Antonescu dezvelit în curtea casei unui fost director PDL –VIDEO&GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Aventurile patriotice peste graniţă ale primarului Flutur - VIDEO & GALERIE FOTO