Junii liberali îşi aleg şeful electronic

 

În perioada 4-6 martie au avut loc la Satu-Mare lucrările Delegaţiei Permanente a Tineretului Naţional Liberal. Au participat aproximativ 120 de tineri liberali, filiala de la Botoşani fiind reprezentată de Sergiu Zvîncă, preşedintele formaţiunii.
În  cadrul manifestării s-a stabilit data Congresului Naţional al TNL pentru 9 aprilie anul curent. De asemenea, s-a aprobat o metodă inedită prin care se va desemna noua conducere şi anume prin vot electronic, o premieră pentru formaţiunile politice româneşti. Florin Alexe, presedintele TNL, a precizat că acesta reprezintă o soluţie modernă care poate combate fraudarea sufragiilor. Totodată, liderul TNL a mai adăugat că în cazul în care acest sistem va funcţiona, atunci va fi propus Autorităţii Electorale Permanente pentru a fi folosit şi în alegerile din România. Sergiu Zvîncă, preşedintele TNL Botoşani a declarat că „folosirea unui astfel de sistem de vot va duce la simplificarea procedurii de vot, dar şi la aflarea rezultatelor alegerilor pe loc, în acest mod eliminându-se orice suspiciune referitoare la corectitudinea alegerilor întrucât acest sistem poate detecta daca un cetăţean a votat sau nu”. Junii liberali cred că prin acest sistem de vot care va fi folosit în congres TNL demonstrează încă o dată dorinţa de modernizare a clasei politice româneşti, dar şi capacitatea de a reforma sistemul politic actual prin promovarea unor tineri capabili să alinieze administraţia românească la standarde europene.