Timp de trei zile, adică în perioada 5 – 8 august polițiștii locali au lucrat în trei schimburi și au patrulat cu precădere Centrul Istoric al municipiului Botoșani. Și au avut extrem de multă activitate pentru că, așa cum se știe deja, această zonă este una considerată a fi pol de infracțiuni.
În total au fost verificate aproape 200 de persoane care obișnuiesc să își petreacă timpul, fără să facă nimic, în Centrul Vechi.
”Din dispoziția dlui primar, Poliția Locală a desfășurat o acțiune pentru identificarea persoanelor din Centrul Vechi care tulbură ordinea și liniștea publică prin larmă, prin activități care nu sunt considerate normale. Am planificat în trei schimburi acțiunile, din totalul persoanelor identificate sunt persoane care nu au domiciliul pe raza municipiului”
Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale Botoșani
Majoritatea persoanelor care au fost identificate ca având domiciliului în altă parte proveneau din Ștefănești, Românești, Bobulești, Nicșeni sau Balta Arsă. Mare parte dintre acestea nu au un loc de muncă.
”Am constatat că se ocupă cu furtul din buzunare”, spune mai departe Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale Botoșani. În cadrul celor trei zile a fost găsită și o prostituată dar și un drogat care înjura trecătorii.
Polițiștii locali au aplicare în total 18 sancțiuni și au dispus îndepărtarea din zonă și conducerea către domiciliul stabil a persoanelor care stăteau pe domeniul public în grupuri numeroase. (G.E.)