Jumătate de tonă de fructe şi legume donate de elevii unui liceu - FOTOGALERIE

 

Cu ocazia campaniei ”Săptămâna fructelor şi a legumelor donate”, desfăşurată vineri,  în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC), liceenii voluntari de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” au fost alături de copiii de la Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Botoşani. Aceştia au colectat şi au donat fructe şi legume familiilor aflate în dificultate.

Campania organizată  de Ministerul Educaţiei în colaborare cu Asociaţia „Children’s High Level Group” a avut loc în perioada 31 octombrie - 4 noiembrie 2011 şi a avut drept scop sensibilizarea elevilor şi a profesorilor cu privire la situaţia dificilă în care se află copiii afectaţi de lipsa de alimente. Din partea Colegiului Naţional ” Mihai Eminescu” au participat toate clasele de liceu, coordonate de prof. Marilena Popescu. Elevii au reuşit să strângă anul acesta 500 de kilograme de fructe şi legume pe care le-au donat familiilor cu o situaţie materială precară. „Aceasta campanie presupune implicare, angajament şi responsabilitate, dar cel mai important beneficiu este de a constata cât de important este să fii alături de cei care au nevoie de tine. Tocmai de aceea voluntarii S.N.A.C. sunt un bun exemplu pentru oricine doreşte să li se alăture”, a declarat Marilena Popescu, profesor C.N.M.E.
Actuala campanie a fost precedată de „Săptămâna cartofului donat”  în anul 2009 şi „Săptămâna legumelor donate” în 2010, toate reprezentând un succes pentru liceu prin numărul mare de elevi voluntari implicaţi.
Mădălina IACOB